Mai avem un viitor?

130

În opinia mea, există tot mai puțini intelectuali preocupați de problematica viitorului. A viitorului pe termen lung, desigur. Și mă refer, evident, la intelectualii autentici, adică la acei intelectuali care nu sunt înregimentați ideologic sau propagandiști de tip PR.

Acum cinci decenii, situația era cu totul alta. În acei ani, în 1973, un grup de experți ai Clubului de la Roma au reușit să publice un document esențial cu privire la problematica viitorului la nivel global. Însă, acest document, intitulat Limitele creșterii, a fost primit cu o ostilitate nedisimulată mai ales de establishmentul anglo-saxon, iar experții conduși de Dennis Meadows care au participat la elaborarea acestui document au fost apostrofați și marginalizați în cele din urmă. Și exact aceeași soartă a avut-o și Mircea Malița, unul dintre membrii marcanți ai Clubului de la Roma.

Din păcate, perioada postcomunistă a debutat sub semnul unui optimism total nejustificat cu privire la abordarea viitorului. Vă mai amintiți ce spunea atunci Francis Fukuyama despre transcendența democrației liberale în cartea sa Sfârșitul istoriei și ultimul om?1

Nu mi-am propus să fac o analiză retrospectivă a efectelor dezastruoase ale utopiei lui Fukuyama. Mai ales în România. Ce rost ar avea? Credulitatea este o boală fără leac, nu-i așa? De fapt, vreau să prezint în continuare două contribuții de excepție ale unor intelectuali români referitoare la planificarea viitorului. Cu alte cuvinte, vreau să prezint două proiecte de țară, singurele proiecte de acest fel elaborate în România în ultimele decenii.

mihai_soraPrimul proiect de țară pe care îl voi menționa este proiectul elaborat de Mihai Șora atunci când era unul dintre liderii importanți – alături de Nicolae Manolescu, Ștefan Augustin Doinaș și Alexandru Paleologu – ai Partidului Alianței Civice (PAC). Proiectul lui Mihai Șora implica două componente distincte: reformarea învățământului și reformarea economiei. În viziunea lui Mihai Șora și a colegilor săi din PAC, reformarea învățământului viza în mod prioritar o ameliorare a motivației profesorilor în ceea ce privește cei doi importanți factori ai procesului de învățământ: calitatea predării și pedagogia predării.2 În ceea ce privește reformarea economiei, proiectul PAC, elaborat în detaliu de profesorul Costea Munteanu de la ASE, implica o cu totul altă abordare în ceea ce privește privatizarea activelor statului decât cea operaționalizată de guvernul Văcăroiu, o privatizare care să prevină jefuirea patrimoniului statului în beneficiul unor oligarhi fără scrupule și a unor grupuri de interese din străinătate. Dar proiectul de țară elaborat de Mihai Șora nu a fost acceptat nici de așa-zisele partide istorice (PNȚCD și PNL) și cu atât mai puțin de fostul PSDR. Între timp, PAC-ul a dispărut și proiectul lui Mihai Șora a devenit o pagină de istorie…

De ce am evocat acest proiect? Din două motive. Mai întâi, pentru că a fost singurul proiect endogen de țară din acea perioadă, un proiect 100% românesc. Toate proiectele alternative, câte au existat, au fost proiecte exogene: autorii acestor proiecte erau FMI-ul, Banca Mondială, UE-ul, guverne străine, companii multinaționale, fundații sau ONG-uri care propăvăduiau neoliberlismul lui Fukuyama. Al doilea motiv este de natură sentimentală. Peste doar câteva săptămâni, în 7 noiembrie, distinsul Mihai Șora va împlini 100 de ani. În acest mod, am vrut să omagiez un om și un caracter pe nedrept marginalizate pe malurile Dâmboviței și nu numai acolo. De aceea, titlul pe care l-am ales pentru textul meu este de fapt identic cu titlul unei cărți dedicate în întregime lui Mihai Șora.3

Al doilea proiect de țară, de asemenea endogen, este mult mai recent și mult mai consistent. El a fost elaborat de un expert care a dobândit pe parcursul ultimilor decenii o competență epistemică excepțională. Numele acestui expert este Călin Georgescu.

Mai întâi, câteva date biografice despre autorul proiectului. Călin Georgescu este un reputat expert internațional în domeniul dezvoltării sustenabile (durabile). Este director al institutului ONU pentru monitorizarea Indicelui Global al Sustenabilității de la Geneva și membru al Clubului de la Roma. El a fost la un moment dat președinte al Clubului de la Roma pentru Europa și al Centrului European pentru Cercetare. Călin Georgescu a coordonat la București, în 1999 și în 2008, două proiecte importante în domeniul dezvoltării sustenabile. În sfârșit, Călin Georgescu a fost director executiv în perioada 2010-2013 la Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă de la București.

O carieră profesională de excepție, nu? Într-adevăr, Călin Georgescu este un expert autentic într-un domeniu esențial: dezvoltare sustenabilă. Și acesta este motivul pentru care proiectul său de țară este fiabil. Un om care se consultă periodic cu Dennis Meadows este un om care știe ce spune și știe ce trebuie făcut, mai ales în vremurile de acum!

 

Proiectul de țară elaborat de Călin Georgescu implică trei obiective esențiale: hrană, apă și energie. În contextul actual, marcat de existența unor probleme deosebit de grave, planificarea și realizarea unor asemenea obiective implică o schimbare de paradigmă, o viziune revoluționară, în sens pozitiv, desigur. De ce? Pentru că lumea în ansamblul său este „deconectată de la realitate”.4 Evident, același lucru se întâmplă și în România: „O mare parte din compatrioții noștrii trăiesc în mituri și prejudecăți, se hrănesc cu aparențe și imagini mincinoase. Bâlciul mediatic al clasei politice, mirajul unui paradis consumist, amăgirile prosperității aduse de străini și promisiunile deșarte ale democrației globale ne împiedică să răspundem provocărilor reale ale lumii de astăzi.”5

calin-georgescu

În viziunea lui Călin Georgescu, principalul risc cu care se confruntă omenirea în acest moment este de natură ecologică. Și este vorba de un risc extrem în condițiile care circa 70% din consumul de apă la nivel planetar este determinat de industria producției de carne și lapte. Pentru a produce un kg de pâine este nevoie de 950 de litri de apă, pentru a produce un litru de lapte , de 1 000 de litri de apă și pentru a produce un kg de carne, 50 000 de litri de apă!6

Apoi, în ultimul secol, companiile multinaționale au  ras de pe fața pământului 50% din pădurile tropicale ale planetei. Ca să nu mai vorbim de faptul că 40% din decesele la nivel mondial sunt cauzate de poluarea apei, a aerului și a pământului.7

 În acest context, epoca manufacturării bunurilor de larg consum în Asia în contrapartidă cu salarii de mizerie și vânzarea acestora în uriașe hipermagazine din Occident este pe sfârșite. „Economiile trebuie să redevină locale și regionale, întrucât globalismul corporatist pălește în fața reducerii resurselor vitale. Lumea se va reconstrui la o scară mai umană, cu societăți dependente de resursele locale, bazată pe comunități organice (și nu pe suburbii artificiale, construite din dorința dezvoltatorilor imobiliari de a se îmbogăți și care promovează un stil de viață nesustenabil).”8 „Un ecosistem sănătos ar putea fi primul standard de performanță agricolă, având prioritate asupra standardului productivității și, cu siguranță, asupra standardului industrial, amăgitor și primejdios, al eficienței.”9

Din această perspectivă, „relansarea agriculturii” reprezintă principala opțiune acțională cu caracter  strategic din proiectul lui Călin Georgescu: „S-a spus, cu deplin temei, că hrana, apa și energia sunt factorii esențiali ai progresului în secolul XXI, componentele vitale ale avuției și securității naționale. Conform aprecierii experților internaționali, România dispune de un potențial considerabil în toate aceste trei domenii, în special în agricultură, mult peste media statelor europene. Sectorul agricol va fi relansat prin sprijinirea gospodăriei țărănești și a agriculturii tradiționale, pentru a asigura populației o hrană sănătoasă și independența alimentară a țării.”10

Citatul anterior reprezintă, așa cum am menționat, principala opțiune strategică a proiectului lui Călin Georgescu. Dar cât de realistă este această opțiune? Nu cumva potențialul agricol al României a secătuit datorită „revoluției neoliberale” impusă României de „aliații săi strategici” din NATO și UE? Din fericire, agricultura României a supraviețuit „tranziției” post-comuniste. Datele prezentate în continuare reflectă acest fapt.

   Eșantion       Forța de muncă (milioane persoane, 2013)
     Guvern    Companii    Populație
UE28 50,281 130,667 29,815
Bulgaria   0,531     1,865   0,493
Cehia   0,865     3,487   0,494
Germania   9,501   26,468   2,671
Ungaria   0,890     2,394   0,576
Polonia   3,081     5,263   6,969
România   1,068     3,836   3,275
Slovacia   0,439     1,402   0,477

Surse: 1. Eurostat, Population and social conditions, Labour market; 2. Eurostat, Economy and finance, National accounts: 3. Eurostat, Industry, trade and services, Structural bussines statistics. 

Într-adevăr, datele anterioare reflectă faptul că Polonia și România au reușit să-și mențină intact imensul lor potențial agricol. Și mă refer, evident, la forța de muncă ocupată în agricultură și în activități lucrative practicate în mod individual sau in comunități restrânse (țărani, mici meșteșugari, zilieri și așa mai departe). Astfel, dacă în 2013 ponderea forței de muncă din sectorul guvernamental și corporatist al economiei germane reprezenta 93%(!) din totalul forței de muncă, în cazul Poloniei, nivelul acestui indicator era de numai 54,5%, iar în cazul României, de 60%. În raport cu acest criteriu, Polonia și România și-au menținut potențialul agricol după aderarea la UE, în timp ce Bulgaria, Cehia, Ungaria și Slovacia și-au diminuat acest potențial.

Acest avantaj strategic al României devine și mai evident dacă utilizăm drept criteriu de evaluare al potențialului agrar ponderea valorii adăugate brute (VAB) din agricultură și activitățile lucrative practicate în mod individual (PFA-uri) în raport cu valoarea brută totală.

    Eșantion    Valoarea adăugată brută (miliarde euro, 2013)
   Guvern    Companii     Populație
UE28 12 143,250 2 346,214 3 602,101
Bulgaria         36,085        4,897      12,363
Cehia       141,198      21,525      36,611
Germania    2 542,628    460,639    656,248
Ungaria         85,348      14,659      22,443
Polonia       350,409      52,757    154,628
România       127,043      14,728      59,390
Slovacia         67,385        9,634      26,981

Surse: Ibidem.

Spre exemplu, România a înregistrat în 2013 un nivel de 46,7%  al ponderii valorii adăugate brute din agricultură și sectorul PFA în raport cu totalul economiei. Spre deosebire, în cazul Germaniei nivelul acestui indicator a fost în același an de numai 25,8%. Rezultă, deci că economia germană este extrem de eficientă în ceea ce privește productivitatea factorilor de producție, dar, în același timp, grav afectată de diminuarea dramatică a potențialului agricol ca urmare a industrializării și poluării excesive a agriculturii.

Dar în afară de accentul pus pe relansarea agriculturii, o soluție ingenioasă, fezabilă și exterm de oportună în contextul actual, programul elaborat de Călin Georgescu implică o componentă ideologică creștin-conservatoare extrem de clar conturată. Spre deosebire de așa-zisele programe de guvernare ale PSD-ului, PNL-ului sau PDL-ului, programe pe care nimeni nu le citește datorită ideilor confuze, a limbajului de lemn sau a dogmelor neoliberale, proiectul de țară elaborat de Călin Georgescu este un proiect onest și fără niciun fel de echivoc în ceea ce privește definirea interesului național și a identității naționale. Pentru cei care nu au citit încă proiectul lui Călin Georgescu, redau în continuare opiniile sale referitoare la definirea și afirmarea plenară a interesului național și a identității naționale.

  1. Condamnarea comunismului. „Societatea românească este condusă prin frică, iar frica șterge memoria. Practic, actuala societate nu este capabilă să-și mențină verticalitatea. Politicienii români se declară social-democrați, liberali, neoconservatori sau creștin-democrați. Diferențele ideologice între ei sunt însă irelevante, pentru că politicienii români trec de la o doctrină la alta la fel de ușor cum, acasă, treci din sufragerie în dormitor. Ceea ce îi unește este gândirea neoliberală, pe care au adoptat-o fără rezerve pentru a jefui țara și a o vinde pe doi țechini străinilor, așa cum și-au vândut și propriile suflete. Pentru a renaște, România nu are nevoie de doctrine, ci de o stare de spirit. La 26 de ani de la căderea comunismului, condamnarea acestuia este lipsită de sens, dacă nu dăm în vileag legătura dintre utopia comunistă și cea neoliberală, fețele aceleiași monede puse în circulație de iacobinismul revoluției Franceze, dacă nu denunțăm ceea ce au ele în comun: materialismul ateu, proiectul de inginerie socială menit să-i facă pe români să-și uite rădăcinile și identitatea națională, violența în încercarea de a modifica ireversibil omul și lumea în vederea realizării unor scopuri universaliste, obsesia creșterii și a dezvoltării fără limite, care duce la spolierea capitalului uman și la transformarea persoanei umane într-o resursă umană care să fie vândută și cumpărată ca orice marfă.”11
  2. Starea națiunii. „La 26 de ani de la schimbările din 1989, România este o țară devastată. Activele au fost înstrăinate, industria a fost pusă pe butuci, datoria externă crește periculos.

Cleptocrația autohtonă și-a însușit o bună parte din avuția națională. La nivelul administrației locale domnesc haosul și ineficiența, în timp ce aparatul central supradimensionat este din ce în ce mai greu de finanțat.

Domenii în care, altădată, ne mândream, de la cercetare și învățământ până la sport și cultură, înregistrează regrese dureroase.

Statul, ros de corupție, birocrație, incompetență și neputință, cedează rușinos în fața capitalului speculativ și a rechinilor deghizați în investitori strategici.

Prea mulți dintre cetățenii României și-au pierdut încrederea în țara în care trăiesc, în aproapele lor și chiar în ei înșiși.”12

  1. Războiul nevăzut. „Criza actuală oferă unei umanități îngenunchiate de atâtea rele prilejul de a medita asupra propriei supraviețuiri pe unica sa planetă. După ce a îmblânzit natura, omul este supus acum manipulărilor de tot felul, spre profitul celor care stau la cârmă și, mai ales, în spatele marilor corporații. Nu se poate fura fără a controla mintea victimei. Discutăm azi despre un război dus la nivelul minții. Este purtat de marile corporații și de politica neoliberală, care au creat și mențin în continuare criza. Lăcomia marii finanțe a produs actuala instabilitate politică și socială. Marile corporații nu au nevoie de minți libere, ci de robi care, motivați doar de cucerirea unor poziții în ierarhie și de avantajele unei vieți luxoase, se înclină obedient la perceptele politicii corecte. Personal, sfidez corectitudinea politică de toate culorile.”13
  1. Noul naționalism. „Societatea românească, bine manipulată, echivalează naționalismul cu șovinismul, xenofobia, antisemitismul. În ultimii 26 de ani am fost condiționați să gândim că apărarea identității și suveranității naționale înseamnă aceste trei cuvinte. Ele au fost folosite pe post de spray paralizant ca să ne anihileze reacțiile de apărare când încercăm să protestăm împotriva pierderii identității și a jafului sistematic la care a fost supusă România de agenții culturali și economici ai neoliberalismului globalizant. Nu NATO a distrus Uniunea Sovietică! Nu tancurile Abrams au sfărâmat bolșevismul care ștergea identitățile naționale pentru a forma un om nou fără rădăcini, ci sacrificiul patrioților români, ruși, polonezi, lituanieni. Dacă rușii nu ar fi fost naționaliști, Uniunea Sovietică nu s-ar fi destrămat.”14
  2. Apa de la robinet. „Cum este posibil să am apă la robinet și să nu beau de acolo, ci să merg să cumpăr apă îmbuteliată din hipermarket? Nu-și pune nimeni această întrebare? Este primul atentat – și nu discutăm doar de România, la mijloc este interesul marilor corporații -, dar pentru România este un jaf pentru că îmbuteliezi apa ta sau, și mai grav, o aduci de la alții și o bagi într-un deșeu – pentru că recipientul de plastic asta este, un deșeu -, contribuind la profitul unei mari corporații, cu o cifră anuală de 80 de miliarde de dolari, pentru că la atât se ridică industria plasticului în lume”15
  3. Problema minorităților. „Problema este veche și a fost enunțată de către cel mai mare om politic român, Mihai Eminescu: Tot ce e perfid și lacom, tot Fanarul, toți iloții, / Toți se scurseră aicea și formează patrioții.  În România locuiește poporul român. Iar el nu este doar gospodar, ci și iubitor de oameni și gazdă primitoare. Dar nu va accepta niciodată ca o minoritate să obțină privilegii exorbitante, sub pretextul că este discriminată.”16
  4. Noua Ordine Mondială. Este puțin cunoscută originea actualei Noi Ordini Mondiale, prin care principiile globalismului sunt impuse întregii omeniri. Noua Ordine Mondială este rezultatul unei uriașe inginerii economice și geopolitice, care a dus la convergența sistemelor soivietic și occidental într-un punct unipolar de dimensiuni planetare. Propaganda neoliberală, atât de dreapta cât și de stânga, prezintă Noua Ordine Mondială ca pe o împlinire glorioasă și definitivă a istoriei omenirii. De fapt, este doar o legitimare a ordinii neoliberale care funcționează în avantajul marilor companii și al instituțiilor financiare.”17
  5. Rusia. „Este o împrejurare fericită că atât poporul român, cât și cel rus se împărtășesc cu apa marelui fluviu al spiritualității creștin-ortodoxe, care va curge în veșnicie. Trebuie să știm de unde este bine să bem apă sfântă, aducătoare de liniște și pace, pentru a realiza construcții spirituale care dăinuesc în timp.

Rusia actuală nu este antioccidentală, ci doar antiglobalistă. Și este deschisă către nou. Iar axa solidă Berlin-Moscova este o realitate de necontestat, oferind teme de reflecție importante pentru cine înțelege șahul mare, diplomatic și economic.

…Putin este un naționalist care nu vrea să mai audă de noua ordine neoliberală și rușii îl aplaudă pentru această atitudine curajoasă. Popularitatea sa derivă din apărarea consecventă a intereselor rusești. De discutat poate fi modul în care Rusia acționează pentru apărarea acestor interese. Nu putem însă să-i negăm dorința legitimă de a-și reclădi  suveranitatea și ființa națională pe baza propriei istorii, limbi, culturi și identități etnice.”18

Acestea sunt, pe scurt, soluțiile pe care ni le propune Călin Georgescu pentru redresarea economică a țării noastre. De fapt, soluțiile pe care ni le propune reputatul expert sunt, în ultimă instanță, culturale. Calitățile expertului sunt dublate în acest caz de credința sa în capacitatea compatrioților de a-și recâștiga „libertatea spiritului și demnitatea”. România are, deci, nevoie nu doar de triada hrană, apă, energie, ci și de cultură. Mai ales de cultură. Dar când va conștientiza intelighenția din România acest deziderat crucial?

Surse: 1. Francisc Fukuyama, Sfârșitul istoriei și ultimul om, Paideia, București, 1992; 2. Mihai Șora, Sorin Antohi, Mai avem un viitor? România la început de mileniu, Polirom, 2001, p. 53-54; 3. Mihai Șora, Sorin Antohi, Op. cit.; 4. Călin Georgescu, Cumpăna României, Christina, București, 2016, p. 13; 5. Ibidem; 6. Ibidem, p. 14; 7. Ibidem, p. 15; 8. Ibidem, p. 22; 9. Ibidem, p.23; 10. Ibidem, p. 180; 11. Ibidem, p. 37-38; 12. Ibidem, p. 42; 13. Ibidem, p. 56; 14. Ibidem, p. 103; 15. Ibidem, p. 110; 16. Ibidem, p. 114; 17. Ibidem, p. 154; 18. Ibidem, p. 160-163.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ