Mafia imobiliară țigănească sfidează, în continuare, autoritățile locale, județene și pe timișoreni… FOTO-VIDEO

3385

Nu peste multe zile se împlinesc 4 ani de când mafia imobiliară țigănescă încerca să demoleze una dintre clădirile istorice simbol din Timișoara: casa Muhle, operațiune care avea – culmea – girul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Naţional Timiş, în baza căreia s-a obținut și autorizație de construcție pentru ”lucrări de restaurații, reparații generale, modificări interioare și exterioare prin consolidări, extinderea casei scării și extinderea clădirii pe fațada posterioară cu 3,85 metri în scopul reîntregirii fațadelor în mod unitar, cu păstrarea arhitecturii existente, amenajarea de mansardă în podul existent cu păstrarea cotei existente la cornișă și păstrarea caracterului arhitectural existent, refuncționalizarea și recompartimentarea parțială a clădirii la subsol, parter și mansardă și amenajarea unul bazin la subsol”.

Noroc în opinia publică, în spiritul civic al timișorenilor care au reacționat primii la tentativa de transformare a încă unei clădiri monument istoric în palat țigănesc. Autoritățile locale, puse în fața acțiunilor de protest au reacționat și ele și au dispus încetarea lucrărilor și conservarea clădirii. De atunci nu se întâmplă mai nimic, în ciuda faptului că timișorenii au protestat chiar și pe ger și zăpadă în fața casei Muhle, ”împodobită” deja cu un gard specific țigănesc.

Au fost câteva încercări firave, în ședințele Consiliului Local Timișoara, de a rezolva problema, eventual prin cumpărarea clădirii și refacerea ei, dar niciodată aleșii locali n-au căzut de acord. Chiar și în conducerea Consiliului Județean Timiș s-a pus problema salvării Casei Muhle și transformarea ei într-un muzeu-casă memorială, dar tot fără niciun rezoltat concret.

Mafia imobiliară țigănescă se pare că are răbdare și acționează după principiul că ”timpul rezolvă totul”. Și dacă stau să mă gândesc bine, cred că că au dreptate, pentru că ne-a intrat deja în obișnuință. Trec aproape zilnic pe lângă ruina care a mai rămas din casa Muhle și parcă m-am obișnuit cu ”peisajul”, o clădire pe care am admirat-o mereu și mi-aș fi dorit în secret s-o cumpăr dacă aș fi avut banii necesari.

Ce rămâne de făcut? Mi-e greu să dau o soluție, ținând cont că autoritățile locale și județene se dovedesc – din nou – neputincioase. Probabil se gândesc să nu-i discrimineze pe cei care au ajuns, numai ei știu cum, proprietari peste o clădire istorică simbol a Timișoarei. Se tem oare aleșii noștri să nu fie pârâți la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării? Parcă nu este normal să facem noi, opinia publică, lanțuri umane în jurul monumentului, să aprindem lumânări, să legăm panglici de gard sau să mobilizăm comunitatea pe rețelele sociale pentru salvarea unui simbol.

LĂSAȚI UN MESAJ