Lungul drum al ieșirii din Subterană

147

Așa cum era de așteptat, relaxarea cantitativă (QE), o politică monetară care implică finanțarea pierderilor bancare prin tipărire de bancnote, a fost abandonată acum câteva luni de către Fed, banca de emisiune americană, iar Mario Draghi, guvernatorul BCE, va face același lucru peste doar câteva săptămâni. În aceste condiții, este foarte probabil ca relaxarea cantitativă să fie abandonată peste puțin timp și în Japonia.

Dar de ce au renunțat americanii și europenii la finanțarea megapierderilor bancare prin tipărire de monedă fără acoperire? Oficialii Fed și ai BCE susțin că economia americană și cea comunitară s-au însănătoșit după un deceniu de relaxare cantitativă și, din cauza acestui acestui fapt, QE a devenit inoportună. Însă, dacă cuantificăm eficiența creșterii economice prin metoda cost-beneficiu, putem observa cu ușurință cât de ineficiente s-au dovedit a fi politicile de „dilatare” monetară instrumentate de Fed, BCE și banca japoneză de emisiune.

  Eșantion     CT (miliarde dolari)     PIB (miliarde dolari)
 2006 2017   2006 2017
SUA 32 906  52 610 13 856 19 362
ZE 25 209  31 127 11 181 12 526
Japonia 15 008  18 882  4 531  4 884
Nivel global 98 073 168 878 51 466 79 261

 

CT – valoarea creditelor din sectorul privat și din cel public; PIB – produsul intern brut.

Surse: http://databank.worldbank.org; https://fred.stlouisfed.org; www.bis.org; www.imf.org

Datele din tabelul precedent reflectă foarte clar ineficiența flagrantă a uriașelor cantități de monedă puse în circulație pentru finanțarea creditelor putrede din portofoliile marilor bănci americane, europene și japoneze. Dacă analizăm datele din tabel, vom constata că produsul intern brut american a crescut în ultimul deceniu cu 5506 miliarde dolari, iar valoarea creditelor private și publice a crescut, în aceeași perioadă, cu 19704 miliarde dolari. Cu alte cuvinte, creșterea cu 1 dolar a produsului intern brut a implicat credite suplimentare de 3,58 dolari în cazul SUA. În cazul UE, acest raport a fost de de 1 la 4,40 dolari, iar în cazul Japoniei, de 1 la 10,97 dolari! S-a scremut muntele și a născut trei șoricei, nu?

Dar cum poate fi explicat acest fenomenal triplu eșec? Nota bene, implozia economiei americane de acum un deceniu a fost determinată de o acută penurie de lichiditate, deși, la sfârșitul anului 2007, nivelul creditelor crescuse, față de anul precedent, cu 2 565 miliarde dolari! (1,2). Dar de ce a apărut această penurie de lichiditate într-un moment în care economia americană era supracreditată?

În opinia mea, faptul că economia americană era supracreditată acum un deceniu, și totuși a intrat în colaps, nu reprezintă o lebădă neagră. Pentru că excesul de lichiditate nu generează automat creștere economică. În anumite condiții, excesul de lichiditate generează mai degrabă bule speculative în circuitele financiare, iar acestea determină o penurie de lichiditate și o implozie a economiei reale.

Acum 82 de ani, John Maynard Keynes ne-a avertizat că apetența frenetică a americanilor pentru speculații financiare, și nu pentru investiții reale, reprezintă o „slăbiciune națională”: „…atunci când investește, americanul își leagă speranțele nu atât de beneficiile viitoare, cât mai degrabă de o schimbare favorabilă a bazei convenționale de evaluare, adică el este, potrivit sensului de mai sus, un speculator. Este posibil ca speculatorii să nu afecteze negativ stabilitatea companiei, așa cum o fac bulele financiare. Dar situația devine serioasă atunci când compania devine o bulă într-un vârtej de speculații. Atunci când dezvoltarea capitalului unei țări devine un produs secundar al activităților unui cazinou, este posibil ca treaba să fie prost făcută”. (3) Cu alte cuvinte, atunci când motivația pentru speculații financiare este mai puternică decât cea pentru investiții în economia reală, este evident că „treaba este prost făcută”, iar capitalismul „liberei concurențe” se metamorfozează într-un capitalism de cazinou.

Din păcate, pericolul unei asemenea degenerări a capitalismului nu mai reprezintă, în acest moment, doar o problemă americană, ci o problemă globală. Desigur, este foarte bine că Fed-ul și BCE-ul au decis sterilizarea treptată a excesului de monedă prin creșterea sistematică a dobânzilor de politică monetară. Dar acestă decizie reprezintă doar primul pas din lungul drum al ieșirii din Subterană. De ce? Pentru că pe bursele globale de valori s-au tranzacționat, în ultimile două decenii, lichidități cu mult mai mari decât valoarile naționale sau globale ale produsului intern brut al mapamondului!

 Eșantion       Tranzacții bursiere (% din PIB)
2000 2007 2015 2016
SUA 296,0 228,5 228,5 225,8
China  62,1 177,5 355,4 163,4
Nivel global 146,5 162,1 164,7 125,6

 

Sursa: http://databank.worldbank.org.

În acest context nu tocmai optimist, revenirea la normalitate implică bani obținuți din muncă sau din plasamente în companii nefinanciare sau financiare (bani reali), și nu bani puși în circulație pentru acoperirea „creditelor neperformante” (bani virtuali). Pentru că, așa cum spune Jens Weidmann, președintele Bundesbank, banii virtuali reprezintă, nu doar pentru americani și chinezi, o tentație a diavolului! Și cum vom putea scăpa de această sinistră tentație? Doar prin renaștere morală și prin tărie de caracter. La fel ca și personajul principal din Jucătorul lui Fiodor Mihailovici Dostoievski…

Surse: 1. http://databank.worldbank.org ;2. https://fred.stlouisfed.org; 3. John Maynard Keynes, Teoria generală a ocupării forței de muncă, a dobânzii și a banilor, Publica, București, 2009. 

LĂSAȚI UN MESAJ