Luminița Țundrea, pe urmele lui… Padre Rubinio, la Santiago de Compostela-video

1020

Drumul făcut pe jos către Santiago de Compostela este al treilea mare pelerinaj creştin, după cele spre Ierusalim şi Roma. Anual ajung pe jos la Santiago de Compostela peste 150.000 de pelerini cu scop strict religios dar și aproape 3 milioane de turişti de pe toate continentele ce vin să vadă și să se încarce de energie. La mormântul Apostolului Iacob, ce se află în Catedrala din Compostela, în nord-vestul Spaniei (Galicia), trebuie să dai un tribut de efort fizic și transpirație. Cine nu parcurge cel puțin 100 de kilometri pe jos nu este bine văzut în catedrală. Traseele către Santiago de Compostela au puncte de pornire în toată Europa Apuseană şi centrală. Avocatul timișorean Luminița Peri Țundrea s-a întors recent din Portugalia și Spania unde și-a încercat puterile cu potecile dedicate pelerinilor cu următoarele gânduri „Oricând aș mai face acest drum cu mare drag!”

-Toata lumea cunoaște Spania ca o țară turistică. Merge lumea să se prăjescă la soare și să mănânce paella. Ce altceva se mai poate vedea în Spania?

-Mi-ați ridicat mingea la fileu. E normal de vreme ce purtăm acestă discuție despre călătoria pe El Camino. Unul dintre lucrurile care se pot face în Spania (și nu numai în Spania), este acest drum inițiatic până la Santiago de Compostela. Spun că nu doar în Spania pentru că drumul, călătoria, este de fapt mai lung. Traseul standard are circa 800 de kilometri și pornește din Franța. Durează aproximativ patru săptămâni sau chiar mai mult dar depinde de fiecare drumul pe care alege să-l facă. Există El Camino Portugués, Camino Frances, Camino del Norte și multe alte trasee toate conducând către Santiago de Compostela la mormântul sfântului Iacob.

-Cine poate să parcurgă acest drum, să se inițieze? Doar credincioșii catolici sau …?

-Nu! De altfel, așa, cu titlu de informație, la sfârșitul pelerinajului, dacă ai făcut cel puțin 100 de kilometri, te poți duce împreună cu pașaportul pe care-l achiziționezi la începutul drumului la un birou oficial de unde primești o diplomă. O să vă arăt și diploma mea. Pe acest act scrie că ai călătorit pe acest drum. Niciodată o astfel de călătorie nu are doar un scop spiritual sau doar turistic. Pentru că până la urmă, la sfârșitul drumului, îți dai seama că ele se îmbină. Orice călătorie, spun eu, are un caracter inițiatic. Îmi place să cred că și o călătorie de aici până la Lugoj are și ceva inițiatic. De ce? Pentru că ieși din zona ta de confort. Ca să faci o călătorie, practic îți schimbi niște obiceiuri. Și asta este foarte important. Abia în momentul în care ieșim din zona de confort, din rutina noastră, încerpem să vedem lumea cu alți ochi.

-Se recomandă, de unii, ca la o astfel de călătorie drumețul  să fie de unul singur pentru a se putea cufunda în gândurile sale și în ce-și propune. Alții, din contra, zic că e bine în gașcă mare, cu distracție pe drum. Cum e optim de plecat la drum?

-Nu există un optim. Fiecare face așa cum simte. Dacă mi s-ar cere o recomandare aș spune ca fiecare să parcurgă drumul așa cum simte. Sunt foarte mulți pelerini ce parcurg drumul singuri. Dar sunt și pelerini ce merg cu prieteni. Noi am fost trei prietene care am călătorit împreună.

-Inevitabil trebuie să ne apropiem și de cifre. Câte zile? Câți kilometri, câte întâmplări au fost?

-Noi am făcut un pelerinaj de șase zile. Am ales să facem pelerinajul scurt. Mărturisesc că pentru mine personal a fost un act de curaj. Acum un an sigur nu aș fi făcut treaba asta. Dar am fost curioasă. Am citit, am auzit de la alți prieteni care au parcurs El Camino că este o experiență deosebită. Și hai să spun că a fost o șansă. Nu regret absolut deloc. După șase zile și mult peste o sută de kilometri, obosită, cu gleznele umflate … Am făcut și o insolație, m-am urzicat…  Dar a fost extraordinar! Oricând aș mai relua acest drum cu mare bucurie.

-Dacă ne uităm strict la partea turistică ce au spanioli în plus? Ce nu avem noi sau poate avem sub altă formă? Cum sunt locurile de cazare?

-Locurile de cazare sunt spartane. Cele strict pentru pelerini. Pentru că sunt la prețuri extrem de mici. 10-15 euro pe noapte. Unele chiar gratis. Sunt hosteluri cu camere comune cu băi comune, modeste dar foarte curate. Eu personal recunosc că noi am mai închiriat și camere la hotel sau apartament în regim hotelier. Fiind trei a fost și mai convenabil așa. Dar sunt locuri pentru toate buzunarele. Dacă vrei poți sta și la cinci stele. Tot drumul este presărat cu popasuri în toate sătucurile. Sunt locuri de odihnă sau de luat masa. Vreu să spun că într-un sat am mâncat cea mai bună salată de roșii cu ceapă și ulei de măsline. Mă dureau umerii de la rucsac, era cald, eram obosită, mi-era foame. Și a venit un domn în vârstă, foarte de treabă. A zis: „Las că eu îți pregătesc salata, o să vezi! Nu trebuie sare, nu mai trebuie nimic!”

Am vorbit mult cu colegele mele pe drum. Oare ce face special acest pelerinaj? Pentru că sunt multe altele. Nu e nevoie să pleci într-un pelerinaj oficial dacă vrei să te îndepărtezi de lume și vrei să te întorci spre interiorul tău. Dar faptul că de peste o mie de ani lumea străbate acest drum, tot traseul este marcat de energia spirituală, religioasă a celor ce au trecut pe acolo are un impact foarte puternic asupra ta. Este un sentiment special. În primul rând ești în siguranță. Drumul este marcat cu săgeata galbenă. Din loc în loc sunt semne ca acela al scoicii binecunoscute. Care apare și în catedrala din Santiago de Compostela. E o simbolistică foarte puternică. Dacă ajungi la o intersecție și drumul tău duce în dreapta este marcat cu scoica sau săgeata galbenă iar cel din sânga este cu un X mare și roșu. Este imposibil să te rătăcești. Dacă ar fi să comparăm acestă călătorie cu viața însăși este mult mai simplu. Pentru că în viață la intersecții îți dorești să ai o săgeată galbenă pentru drumul bun dar nu e așa! Sau măcar X-ul roșu să-ți spună pe unde să nu o iei. E important să decidem noi. Și nu totdeauna răspunsul este cel bun.

-S-ar putea implementa acest tip de turism și la noi?

-Da, chiar m-am gândit! Normal că s-ar putea implementa! E adevărat că am aveam o mie de ani în urmă față de inițiatorii acestui pelerinaj. Pot să va spun că am încercat să ne imaginam cum făceau oamenii pelerinajul în urmă cu 800 sau 1100 de ani, când începuse să fie destul de cunoscut. Ne-am imaginat că pe acest drum ar fi putut călători un călugar de la o mănăstire din Spania. I-am dat și un nume, Padre Rubinio, și tot drumul eu personal am încercat să-mi imaginez cum a făcut padre Rubinio acea călătorie prin comparație cu lumea în care trăim în prezent.

-Dacă revenim din nou la meleagurile noastre… mi-e teamă că la noi se cade ușor în derizoriu. Pleacă omul în pelerinaj, vrea să rămână cu gândurile lui și cu țelul său, dar pe drum, inevitabil vor fi tarabele cu mici, cu bere, cu mărfuri chinezești și cu negustori gălăgioși. Există așa ceva acolo?

-Nu! Nu există așa ceva! În primul rând că nu se consumă mici! Cel mult o tarabă cu pește. Poate nici la noi nu s-ar cădea în derizoriu dacă s-ar face o promovare către ideea că este o călătorie inițiatică. După cum știți, sunt o fire optimistă. Eu cred că poporul român este unul de oameni foarte buni, foarte speciali. Și foarte credincioși. Și la noi sunt locuri foarte frumoase unde s-ar putea face pelerinaje, doar că nu prea a existat o practică în acest sens.

-Români sunt pe traseu?

-Să știți că sunt. Ne-am înscris pe Facebook pe un grup al prietenilor Camino. Unde se postează foto, se primește sprijin din partea altor călători. Sunt și români dar nu chiar așa mulți ca alte nații. Am văzut foarte mulți americani. La Compostela, la coada pentru diplomă, am vorbit cu un cuplu de americani plecați din 25 mai ce făcuseră 1450 de kilometri pe jos. Au ales să călătorească pe jos pentru că le-a făcut plăcere. La început de drum, așa cum am mai spus, primești un pașaport ce se ștampilează în fiecare localitate pentru a se putea verifica traseul fiecăruia. Am cerut de curiozitate să văd pașaportul doamnei să vad ștampilele. Ea a râs: „Pașaportul ? Am trei, că nu au mai avut loc ștampilele”.

Întrebați-mă cum m-am simțit!

-Pai da. Cum se simte un călător, așa ca Luminița Țundrea, pe un asemenea drum?

-Păiiii… la așa drum e extrem de important să ai niște pantofi foarte comozi la mers. În al doilea rând, un rucsac ergonomic cât mai ușor, că doar tu îl duci în spate. În al treilea rând, obligatoriu, pălărie de soare și cremă de protecție. Ceva foarte lejer și eventual o mică pelerină de ploaie deși noi nu am avut nevoie. Nu au fost mari probleme cu ploaia. Dar peste tot găsești adăpost, găsești hrană. Noi am făcut popasuri pe marginea drumului de unde am cules portocale, lămâii, mere. Erau și smochine. Cel mai interesant lucru pe care pot să vi-l spun este că în viața mea nu m-am simțit atât de liberă. Mergi pe drum. Tot ce ai nevoie să trăiești este pe tine. Nu ai trecut, nu ai viitor, doar te bucuri de ce întâlnești. Singurele limite sunt cele pe care ți le pui tu. Este extraordinar! ESTE EXTRAORDINAR!

-Se recomandă de unii toamna ca fiind mai potrivită. Dar e clar că se poate merge și în plină vară fără nici un fel de probleme.

-Eu sunt o persoană credincioasă. Dacă în momentul în care am luat decizia să plec, am simțit că inima mea cântă, am știut că va fi bine. Nu m-am gândit o secundă că va fi vreme bună, va ploua sau nu. Mă vor durea picioarele sau nu. Nu m-am gândit la niciunul din aceste lucruri. Pur și simplu impulsul interior a fost „ Oau! Du-te”. Așa că e … rațional vorbind, mai bine toamna. E mai puțină lume, vremea e mai liniștită. Nu știu ce să spun. Fiecare este important să facă ce simte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.