Lovitură pentru mii de polițiști. Ce salarii au încasat după ,,mărirea” de 25 la sută

2026

Creşterea de 25% a salariilor aplicată de la 1 ianuarie a avut loc, însă pentru mulţi bugetari a însemnat câteva zeci sau sute de lei în minus la salariu.

Situația a devenit mult mai grea pentru 10 mii de poliţişti, care s-au trezit cu bani mai puțini după ce nu au mai primit un spor de muncă sumplimentară. Trecerea contribuţiilor la angajat a făcut ca medicii să nu simtă mult anunţată majorare a salariilor. În cazul lor însă, urmează o a doua mărire, în martie.

Din cei 50 de mii de poliţişti, pentru o cincime, creșterea salarială a venit cu mai puţini bani. Sunt cei care încasau un spor de muncă suplimentară.

″15% dintre poliţişti au luat salarii mai mici cu 400-500 de lei”, explică Andrei Ene, Poliţia de Frontieră, conform Știrile Pro TV.

″Nu există niciun minus la salariu, era doar un spor discriminator″, a infirmat Carmen Dan.

Iar poliţiştii au mai descoperit că nu li se ia în considerare, la calculul venitului lunar, coeficientul pentru studii superioare în cazul agenţilor, poziţie pentru care în mod obişnuit nu este nevoie de o facultate.

Printre bugetarii care ar fi trebuit să se bucure de salarii mai mari sunt şi angajaţii din sănătate. Numai că trecerea contribuţiilor la angajat şi includerea normei de hrană în salariu, au făcut ca majorarea să fie mică.

De pildă, pentru luna decembrie, salariul de bază al unei asistente cu studii superioare a fost de 3443 lei, la care se adăugau 300 de lei, valoarea tichetelor de masă. Constribuțiile la stat însumau 1303 lei. Acum, pentru ianuarie, salariul de bază este de 4304 lei, iar contribuţiile se ridică la 3427. Aşa că mărirea este de ”31 de lei”, după cum susține o asistentă.

Sunt medici şi asistente care au încasat mai puţini bani, dar asta pentru că au avut concediul medical, concediu de odihnă sau ture mai putine.

Salariile au crescut şi pentru cei din învăţământ, însă nu prea mult. În funcţie de vechime şi grade sumele primite în plus sunt între 35 şi 240 de lei.

De pildă un profesor cu gradul didactic 1 şi peste 25 de ani vechime care în decembrie a încasat 2858 de lei, a primit acum 2942 de lei.

Un profesor debutant de liceu a ajuns de la 1495 de lei la 1556, iar o învăţătoare cu gradul didactic 1, cu vechime între 15 şi 20 de ani a ajuns de la 1826 de lei la 1914 lei.

sursa: stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ