Lovitură grea pentru bolnavii din Banat și din toată țara! Vezi ce-i așteaptă în curând!

819

Potrivit unui raport al London School of Economics, „58 de medicamente care au cotă de piață de peste 55% prezintă un risc foarte mare de a fi scoase de pe piața românească în cazul aplicării bruște a ordinului de scădere a prețului cu 35%”.

Jurnalistul Vlad Petreanu a publicat pe blogul său mecanismul complex prin care această ieftinire bruscă ar duce la dispariţia medicamentelor de pe piaţa internă.

El explica şi cine va câştiga de pe urma acestei măsuri: „Distribuitorii de medicamente sunt singurii care ar putea profita din exportul paralel de medicamente ieftinite. Nu spun că o vor și face, dar nimic nu împiedică această opțiune. Nu sunt multinaționale. Sunt firme autohtone, deținute de personaje foarte discrete, care manevrează zeci sau sute de milioane de euro anual”.

Promisiunea

Anul trecut, una dintre promisiunile electorale ale PSD a fost că va impune reducerea prețului la medicamentele inovative ieșite din brevet cu 35% în cazul în care va câștiga alegerile. Această promisiune a fost trecută, negru pe alb, în programul electoral, care a fost transformat ulterior în program de guvernare. Termenul inițial era 1 ianuarie 2017, dar acesta a fost împins la 1 martie (motivul comunicat public este că că guvernul nu a fost învestit în termenul necesar, însă explicația adevărată e că e nevoie de trecerea actului respectiv prin procedura transparenței decizionale, care impune anumite termene pentru dezbatere publică).

PSD a înțeles, corect, că prețul medicamentelor este extraordinar de important pentru milioane de oameni în această țară, și a speculat apoi electoralist până la sânge această preocupare. Promisiunea de reducere a prețurilor cu 35% a fost repetată la nesfârșit, iar în septembrie anul trecut, PSD a lansat chiar și o petiție publică pentru ieftinirea medicamentelor, ca și cum de-aia nu scădeau prețurile, pentru că se credea că nu s-a exprimat populația în acest sens.

Acum, Ministerul Sănătății, condus de noul ministru PSD Florian Bodog, se pregătește să promoveze HG-ul prin care va pune în aplicare promisiunea electorală a PSD. Rezultatul va fi o criză de medicamente deosebit de dură, avertizează diverse asociații care apără drepturile pacienților, farmaciști și foști funcționari din minister.

Categoriile

Sunt, în mare 3 tipuri de medicamente puse în vânzare pe piața românească:

1. Medicamente “inovative”, adică medicamente noi, a căror rețetă de fabricare este protejată, un timp, de patente/brevete internaționale de invenție. Gândiți-vă că o companie farmaceutică poate cheltui 1 miliard de euro în 10 ani pentru a scoate pe piață un nou tip de antibiotic; e firesc să-și protejeze invenția și să-și recupereze banii investiți. De asemenea, este interesul nostru, ca posibili beneficiari, la nevoie, ai acestui nou antibiotic, ca firma să facă profit din vânzarea lui. Altfel, nu s-ar mai strădui să-l producă.

2. Medicamente inovative “off-patent”, adică medicamente cărora le-a expirat patentul și care pot fi copiate. Anul trecut, să zicem, erau “inovative”, acum sunt deja la liber pentru replicat. Ele au rămas pe piață și pot rămâne, oricum, ani de zile, uneori singure, multă vreme, dar e posibil să apară echivalente la ele.

3. Medicamente “generice”, adică medicamente care le copiază pe cele originale după expirarea patentelor acestora. Sunt – sau ar trebui să fie – identice ca efect. De obicei, medicamentele generice sunt mai ieftine decât originalul.

Mecanismul

Prețul medicamentelor nu este liber în România, așa cum nu este liber nicăieri în Uniunea Europeană. Acesta este un lucru foarte bun – deși eu sunt un adept hotărât al retragerii statului din economie, sunt convins, de asemenea, că sunt unele domenii în care statul trebuie să reglementeze direct. Vânzarea medicamentelor este unul dintre aceste domenii, pentru că nu poate fi condiționată viața sau moartea unui cetățean de capacitatea lui financiară de a-și cumpăra o rețetă de la farmacie.

Reglementarea prețului medicamentelor se face printr-un un mecanism deosebit de complicat, cu o sumedenie de variabile, dar primul lucru pe care trebuie să-l rețineți și să-l înțelegeți este că prețul unui medicament dintr-o țară anume poate influența dramatic prețul din alte țări. Gândiți-vă la piața comună europeană a medicamentelor ca la o piscină. Cine face valuri prea mari într-un colț inundă colțul opus, de aceea golăniile populiste în piscina asta nu sunt acceptabile, că în acest club sunt primiți doar oameni responsabili.

Cum se calculează?

În UE se folosește un mecanism numit External Reference Pricing. Cu nuanțe de la o țară la alta, el se bazează însă pe o formulă comună: se iau în calcul prețurile unui medicament în mai multe țări și se stabilește cel local, în funcție de unele dintre celelalte (poate media celor mai mici 3, să zicem, sau poate în funcție de unul singur, cel mai mic).

În România, prețul pentru medicamentele inovative se stabilește prin comparație cu prețul aceluiași medicament în 12 țări diferite din UE (printre acestea, Spania, Germania, Italia, dar și Bulgaria sau Lituania).

Prețul din România este cel mai mic din aceste 12 țări. E prețul bulgăresc? P-ăla îl luăm. E, cumva, în Germania? Ăla e al nostru.

La rândul lor, și prețul medicamentelor generice este reglementat, dar printr-o cheie dublă: este fie cel mai mic preț din cele 12 țări de comparație, fie 65% din prețul medicamentului original (inovativ) pe care-l copiază. Se alege cel mai mic dintre acestea două.

Ce trebuie să înțelegem de aici este că toate aceste prețuri sunt legate între ele, într-o rețea deosebit de sensibilă. Exact ca-n alegoria despre fluturele care provoacă un uragan în Cuba dacă bate din aripi în Indonezia, și în acest caz, o schimbare brutală a prețului la un medicament în Lituania poate determina o penurie în România.

Sau invers.

Gândiți-vă ce se întâmplă când un producător de medicamente e forțat pe cale administrativă să scadă prețul într-o țară. El riscă să înregistreze pierderi nu doar în țara respectivă, ci și în multe altele din UE, pentru că toate sunt legate.

De ce ar vrea o companie pharma să piardă piața din Italia din cauza unei scăderi de preț din România? Nu mai bine retrage medicamentul respectiv din România și limitează pierderile?

Complicat, nu?

Sigur că da – iar problema se agravează când intră în scenă politicienii. Doar nu vă așteptați să priceapă ce fac, că doar nu sunt numiți în poziție de decizie pe baza meritului, ci a slugărniciei.

Politicianismul

Modul de calcul al prețului pe care l-am descris mai sus a fost adoptat în România în 2009, printr-un ordin de ministru (ordinul 75/2009 semnat de ministrul Bazac). Atunci, prețurile au fost reașezate iar piața s-a adaptat, mai bine sau mai rău.

Aceste prețuri trebuiau să fie, însă, reactualizate în fiecare an. Așa stabilea ordinul de ministru inițial și așa era și logic să se întâmple. Doar că, ce să vezi, toți miniștrii sănătății care au urmat au amânat pe următorul an aplicarea actualizărilor. Ministrul Nicolăescu a semnat astfel de prorogări, ministrul Bănicioiu, de asemenea. Sub ce motiv? Nu a existat nici o motivație oficială. Pur și simplu, problema a fost ignorată.

Cine a beneficiat de aceste amânări nejustificate? Păi, toată lumea… un timp. Politicienii au evitat costurile electorale ale unor eventuale șocuri pe piață. Industria pharma s-a bucurat în tăcere de prețuri păstrate sus în mod artificial, la fel ca și distribuitorii și farmaciștii. Pacienții nu s-au confruntat cu episoade de penurie și nici n-au simțit prețurile mari (de fapt, majoritatea acestor medicamente sunt oricum compensate până la 100%).

Dar bomba cu ceas a continuat să ticăie. Pentru că tendința generală a prețului medicamentelor este să scadă, în timp, pe măsură ce sunt înlocuite de noi patente, refuzul de actualizare a acumulat presiuni în sistem. În 2015, cu ridichea frecată de UE, care a constatat că România nu respectă propria lege, ministrul Nicolae Bănicioiu a luat două decizii brutale.

Mai întâi, a ordonat actualizarea imediată a prețurilor la medicamente potrivit metodologiei în vigoare din 2009, ceea ce nu se mai întâmplase de 6 ani.

Această decizie, fără îndoială legală și justificată, a provocat, însă, dispariția aproape imediată de pe piață a unui mare număr de medicamente. O investigație realizată de Ministerul Sănătății în 2016 a arătat că a fost vorba de 1.628 de produse medicamentoase care au dispărut în urma aplicării actualizării de preț din 2015.

De ce să se fi întâmplat una ca asta?

Păi, o dată că industria pharma nu e compusă din îngeri, chiar dacă produce substanțe care salvează vieți. Sunt bani mulți la mijloc (piața de medicamente din România depășește 2 miliarde de euro anual). Profitul e crucial pentru orice business, dar la fel e și predictibilitatea – fiscală, a reglementărilor din domeniu etc. Am explicat mai sus cât de strâns sunt legate piețele de medicamente în UE. Nu poți tăia brusc prețul într-un loc, după ce ai “uitat” problema 6 ani la rând, fără să afectezi prețurile, deci profitabilitatea industriei – și nu doar în România!

Sigur, nu-i etic că producătorii de medicamente se retrag când sunt obligați să scadă brusc prețurile cu mai mult de o treime, dar nici nu te poți preface că nu înțelegi de ce o fac.

Ca urmare a deciziei de actualizare luată de dl. Bănicioiu, numărul de unități din diverse medicamente disponibile pe piața românească a scăzut dramatic în următoarele 12 luni:

Medicament 1, antiagregant plachetar folosit în medicația cronică cardiovasculară: De la 971.841 unități în septembrie 2015, la 29.323 unități în septembrie 2016;

Medicament 2, anticonvulsivant folosit în tratamentul epilepsiei: De la 9.155.155 unități în septembrie 2015, la 183.483 unități în septembrie 2016;

Medicament 3, antibiotic folosit în spitale pentru tratarea infecțiilor bacteriene: De la 1.045.594 unități în septembrie 2015, la 93.778 unități în septembrie 2016;

Medicament 4, citostatic folosit în tratamentul cancerului De la 997 unități în septembrie 2015, la 80 de unități în septembrie 2016.

Încă o dată, ca să fie clar: este nevoie de actualizarea permanentă a prețului medicamentelor iar ordinul 75/2009 este corect, în această privință. Dar ce s-a întâmplat când el a fost, în sfârșit, aplicat, după ce a fost ignorat timp de 6 ani, demonstrează, dacă mai era nevoie, că în magazinul de bibelouri nu intri cu elefantul.

Oricum, dl. Bănicioiu nu s-a oprit aici. El a mai adus un al doilea elefant la petrecere: a ordonat ca și prețul medicamentelor inovative care ies de sub patent să scadă cu 35%.

Apoi a amânat această măsură cu un an.

De ce? N-a explicat. Cert e că, în 2016, nu mai era ministru și nici PSD nu mai era la putere.

Avertizarea

Ministrul care i-a urmat, Vlad Voiculescu, a înțeles care urmau să fie efectele aplicării ordinului de scădere cu 35% a prețului la medicamentele “off-patent” – adică la inovativele care ieșeau de sub protecția brevetului de invenție. Pentru multe dintre acestea nu există încă înlocuitori. Fiind singure pe piață atâta vreme, cota lor de piață este foarte mare iar retragerea lor de către companiile producătoare ar pune sub risc vital un număr foarte mare de pacienți.

În 2016, Ministerul Sănătății a solicitat o evaluare a impactului ordinului dat de Nicolae Bănicioiu. Această evaluare a fost făcută de un grup de experți internaționali de farmacoeconomie, sub coordonarea London School of Economics. Raportul, de sute de pagini, se află la minister, iar dl. ministru Bodog îl poate consulta oricând, dacă n-a făcut-o încă, deși mă îndoiesc.

Concluzia experților este că, deși intenția de reducere a prețurilor cu 35% poate părea rațională și gândită pentru spijinirea pacienților, în realitate, măsura va determina aproape sigur distorsiuni pe piață. Printre acestea: criza de medicamente, încurajarea exportului paralel și influențarea artificială a prețurilor la medicamente în alte țări. În replică, unii producători ar putea fi tentați să-și retragă anumite medicamente din România, ceea ce ar afecta direct un mare număr de pacienți.

În mandatul lui Vlad Voiculescu, Ministerul Sănătății a propus o abordare graduală a problemei: o reducere treptată a prețurilor, în următorii 3 ani (10%-10%-15%), pentru a da timp nu doar producătorilor să se adapteze, dar și altor medicamente generice să fie aduse pe piață, la înlocuire (procedura de autorizare durează mult, de obicei peste 12 luni).

Dar, în anul electoral 2016, ordinul ministrului Bănicioiu (scăderea imediată cu 35%) și cel al ministrului Voiculescu (scăderea treptată, timp de 3 ani) au fost folosite pentru demonizarea guvernului de “tehnocrați, care nu vor să dea medicamente ieftine românilor”. Acest subiect sensibil a fost făcut ghem și șutat pe tot terenul în tot soiul de meciuri populist-naționaliste în perioada alegerilor. Aproape că-ți vine să crezi în premeditare, așa de bine s-au legat lucrurile, și știu că mulți oameni care înțeleg sistemul s-au luat cu mâinile de cap văzând iresponsabilitatea politicienilor față de subiect.

Populismul

Deși se confundă, uneori, politicianismul și populismul sunt diferite. În mare, politicianismul înseamnă să acționezi politic pentru interesele unui grup sau ale chiar unei persoane. Când grupul este atât de mare încât se confundă cu națiunea, abia atunci putem vorbi cu adevărat de oameni politici, de stat.

Populismul, în schimb, este mai întâi de toate cinic și mincinos, deoarece promite soluții simpliste, inaplicabile, la probleme complicate, doar pentru a păcăli alegătorii, pentru a obține votul popular și, implicit, puterea.

Dacă politicianismul e demn de dispreț, populismul e o crimă.

Discursul populist a adus PSD la putere. Acum, partidul se pregătește să pună în aplicare unele dintre promisiuni (am explicat mai demult de ce încearcă partidul să mituiască populația).

În auditul realizat de London School of Economics, experții internaționali au identificat 58 de medicamente care au cotă de piață de peste 55%, cu vânzări anuale de milioane de unități, care prezintă un risc foarte mare de a fi scoase de pe piața românească în cazul aplicării bruște a ordinului de scădere a prețului cu 35%.

Încă o dată, vreau să precizez că nu țin partea industriei pharma. Aceasta are cinismele ei, unele îngrozitoare, iar prețurile trebuie reglementate, fără îndoială. Dar problema, acum, nu e la cifra de afaceri a industriei, ci la efectele aproape letale, în unele cazuri, ale unei măsuri populiste asupra cetățenilor. Industria n-o să aibă prea mari scrupule să-și scoată de la vânzare niște produse dacă intră pe pierdere. Un guvern responsabil știe că trebuie să găsească echilibrul între dorința de profit a industriei și nevoia de medicamente a populației.

N-o să dau lista celor 58 de medicamente identificate în auditul LSE. Nu vreau să creez nici panică, nici inițiative de stocare. Dar vă spun că, pe primul loc, se află un medicament care a fost vândut în 10.424.582 de unități între trim. 1 2015 – trim. 2 2016. Pe locul 2, un medicament cu 9.374.444 de unități în aceeași perioadă. Pe locul 3, unul cu 6.928.957 unități, și tot așa, până la 58. Fiecare din aceste medicamente e vândut în cel puțin 1 milion de unități trimestrial, are cotă de piață de peste 55% și mai puțin de 3 alternative. Dispariția unuia nu e ușor de remontat – pacienții sunt atașați de un anumit medicament și nu le place să le fie schimbat, doctorii tind să nu schimbe schema de tratament dacă aceasta funcționează, plus că nu te poți baza pe creșterea subită a producției la alternative, că producătorii au, și ei, propriile limitări în acest sens.

Profitul

Cine profită, totuși?

Unele promisiuni electorale sunt bune doar pentru campania electorală. Politicienii știu asta. Spun ceva ca să fie aleși, apoi se fac că plouă, sperând că lumea va uita până la următoarele alegeri – ceea ce se și întâmplă, adesea.

Dar ce poate determina niște politicieni să insiste cu punerea în aplicare a unor promisiuni electorale, chiar dacă este evident că asta va crea o grămadă de probleme?

Adesea, prostia, firește. Prostia politicienilor nu poate fi niciodată subestimată, mai ales într-o țară precum România, unde promovarea se face după gradul de slugărnicie față de șeful de la partid, nu după competență.

Dar, în cazul de față, poate că mai este vorba de ceva.

Majoritatea acestor medicamente sunt compensate, integral sau în proporții foarte mari. De fapt, cumpărătorii nici nu vor simți scăderile de preț; în majoritatea cazurilor, statul le acoperă prețul medicamentelor chiar la ghișeul farmaciei.

Singurii care vor profita din scăderea administrativă a prețului la medicamente, sub media europeană, sunt distribuitorii, prin exportul paralel.

Ce se întâmplă când e mai ieftin să înmatriculezi mașini în Bulgaria decât în România? Se înmatriculează mașini în Bulgaria.

Ce se întâmplă când e mai ieftin să cumperi benzină din republica Moldova decât din România? Se cumpără benzină din Moldova.

Ce-o să se întâmple când medicamentele off-patent vor se vor ieftini brusc, în România, cu 35%? Ghici, ciupercă ce-i.

În timp ce PSD va ataca în stil chavezist din o mie de trompete “multinaționalele asasine care au creat criza din ură față de poporul român, pe care vor să-l îmbolnăvească și să-l ucidă în chinuri”, distribuitorii vor exporta pe tăcutelea medicamentele ieftinite prin HG. Nu există nici o limitare legală în acest sens.

(Ca o paranteză explicativă aici, să spun și că o lege din 2006 impune producătorilor care au medicamente autorizate la vânzare în România să asigure “stocuri adecvate și continue” pentru necesarul populației, doar că legea nu definește și ce înseamnă, de fapt, asta. Un proiect de ordin de ministru care lămurea problema, propus de Vlad Voiculescu, a rămas în dezbatere publică. Noul ministru nu pare interesat de chestiune.

Pe de altă parte, ca să retragă efectiv de pe piață un anumit medicament, un producător nici nu trebuie să renunțe la autorizația pentru medicamentul respectiv. Se poate doar trimite o notificare de suspendare temporară de la vânzare. Nici nu e nevoie de mari argumentații pentru justificarea notificării – probleme de aprovizionare cu materii prime, de pildă, reprezintă o explicație suficientă și imposibil de verificat. Producătorul are apoi 3 ani la dispoziție să-și reia vânzarea, care se face tot printr-o altă simplă notificare, de tipul “ne-am rezolvat problemele de producție, de miercuri revenim în farmacii”. Industria pharma folosește cu destul cinism acest instrument pentru a pune presiune pe stat când negociază prețuri. Am încheiat paranteza.)

Revenind. Distribuitorii de medicamente sunt singurii care ar putea profita din exportul paralel de medicamente ieftinite. Nu spun că o vor și face, dar nimic nu împiedică această opțiune.

Apropo, ce credeți, distribuitorii aceștia sunt multinaționale sau firme autohtone?

Ce să vezi, nu sunt multinaționale. Sunt firme autohtone, deținute de personaje foarte discrete, care manevrează zeci sau sute de milioane de euro anual.

Cunoscând România, putem fi aproape siguri că acești oameni nu fac afaceri de capul lor și că sunt extrem de bine conectați, fie la zone politice de influență, fie la anumite segmente ale statului român, dar cel mai probabil la ambele sectoare deodată – iar cel mai bun lubrefiant pentru a face mecanismul să funcționeze îl reprezintă banii, cu cât mai mulți, cu atât mai bine. Poate că o parte din acest lubrefiant va ajunge înapoi tocmai la cei care provoacă criza, cine știe? Ce, vi se pare neplauzibil? Poate mai cercetați cum s-o fi produs iarna asta pseudo-criza de energie din România, în condiții de supraproducție, în urma declarațiilor unui ministru care a dispărut dup-aia din peisaj, foarte oportun, prin diverse clinici din străinătate. Dar ăsta e un alt subiect.

În concluzie: cu toții am vrea medicamente mai ieftine pe piață (chiar dacă e vorba de compensate; tot noi le plătim), dar România e integrată într-un sistem de stabilire a prețurilor la medicamente deosebit de complex, în care echilibrul este esențial nu pentru liniștea politicienilor, ci pentru însăși sănătatea și viața a milioane de oameni din această țară.

Sursa: petreanu.ro

LĂSAȚI UN MESAJ