Locul unde se-nfiripă fericirea

392

Primele cărţi importante ale copilăriei mele au fost cele de tabinet. Bunicul dinspre mamă m-a învăţat să joc tabinet pentru ca să cunosc, cu ceva timp înainte de a merge la şcoală, aritmetica elementară. De ce? Ca să-mi pot cumpăra gogoşi fără să fiu înşelat la primirea restului.

Dar mai mult decât niscai adunări și scăderi m-a învățat bunicul: să fiu curat pe mâini atunci când ating cărţile. Mai ales că ele se procurau cu mare greutate. Aşa că seara, după ce scotea pachetul din sertarul de la masă, mă trimitea să mă spăl pe mâini.

Deprinderea asta mi-a rămas şi când am dat cu nasu-n cărţile de citit: înainte de a le lua din rafurile bibliotecilor, treceam pe la chiuvetă. Ori pe la fântână. Cum tata citea mai tot timpul când era acasă, asta am făcut şi eu, de când am învăţat alfabetul.

E adevărat că nu imediat după „Ana are mere” a urmat „Anna Karenina”, şi nici nu chiuleam cu orele ca să citesc „Cuore”-le (căci o făceam chiar în timpul lor, recunosc!), dar îmi amintesc că, printr-a IV-a, după „Crima de la etajul 31” a fost „Crimă şi pedeapsă”. Primii au fost, în clasa a V-a, „Fraţii Jderi”, iar după ei, rapid – „Fraţii Karamazov”.

După „Singur pe lume” am ales „Singur printre poeţi”. Lucrurile s-au complicat niţel la lectura din „Cei trei muschetari”, căci în timpul ei s-au lansat, în Republica Socialistă România, „Cei trei R”. Adică, Recuperare, Recondiţionare, Refolosire. Şi, în loc să mă afund în poveste, mă „duelam” prin debaraua familiei cu sticle şi borcane goale, cu ziare îngălbenite şi alte „produse” folositoare economiei patriei noastre de atunci.

Recunosc, am citit amestecat pe nemestecate. Sute și sute și sute de cărți. În timpul școlii, dar mai abitir în vacanțe. Din bibliotecile familiei, rudelor, vecinilor, prietenilor. Citeam și eram fericit. Pentru că – nu știam pe atunci că a spus-o Pessoa – nu-mi ajungea propria viață și mă bucuram de atâtea și atâtea.

Acum, tată fiind, citesc „Cenuşăreasa” şi „Cum să uiţi o femeie”, „Fratele urs” şi „Zalmoxis de la Herodot la Mircea Eliade”, „Scufiţa Roşie” şi „Arhipelagul Gulag”, „Cartea zmeilor” și „Vânătorii de zmee”. Unele (bănuiţi care?) cu voce tare, cu… intonație şi de nenumărate ori. Și sunt tare fericit!

LĂSAȚI UN MESAJ