Locuințe de serviciu pentru medici și militari, repartizate de CJ Timiș

209

Patruzeci și opt de apartamente vor fi gata peste câteva zile pentru a intra în posesia cadrelor medicale din Timișoara, ca locuință de serviciu.  Reamintim,Consiliul Judeţean Timiş a preluat fosta clădire a Institutului de Medicină Legală, dar și alte două imobile de la Ministerul Apărării. Acestea au fost renovate pentru a intra în folosința medicilor și cadrelor militare, dar și a unor angajați ai CJ.

Este vorba despre două blocuri aflate în zona Girocului și pe strada Matei Milo.  Aceste imobile sunt transformate în locuințe de serviciu.“Am reușit să recuperăm blocul de pe strada Marius Ciopec, nr. 3, fostul IML. Imediat după sărbători urmează să putem face recepția finală a construcției. Până la finele lui ianuarie  să putem da 48 de apartamente, 23 de apartamente la angajații Spitalului Județean, unul la Salvare și douăzeci și patru la CJ Timiș. De când sunt președinte a CJ, n-am fost de acord să vindem la rezidenți. Blocurile ANL care au fost construite să rămână la rezidenți. În aceste condiții, și acest bloc să rămână bloc de serviciu, pentru cei care într-adevăr sunt în tranzit, cu posibilitatea de a-și cumpăra în altă parte. Nu aceste apartamente, ținând cont că vrem să atragem medici către casă și posibilitatea de a ține medici tineri ca să le putem da apartamentele”, spune șeful CJ Timiș, Titu Bojin.

De asemenea, blocul de garsoniere din spatele Electrotimiş va fi pregătit în ianuarie, astfel ca în maxim patru luni să fie finalizat.Sunt câteva apartamente care vor merge către cadrele militare din Timişoara.“Avem de asemenea pregătit în ianuarie să începem blocul de pe Matei Milo, din spatele Electrotimiș, unde la fel vor fi tot cam același număr de apartamente, împărțite cu Armata. Îl avem preluat, se lucrează la proiecte, sunt date în lucru, pentru anul viitor va avea banii alocați. Probabil până la jumătatea anului vom reuși să facem și blocul. O să fie gata în trei – patru luni de zile”, completează Titu Bojin.

În Giroc, la ANL sunt aprobate 88 de apartamente locative, pe care le va repartiza CJ și 44 vor merge la MApN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.