Licheaua…

232

E greu să scrii despre ea. Ai impresia că deţii toate datele pentru reuşită şi, când te apuci de lucru, îţi dai seama că mereu îţi scapă ceva, că subiectul e, totuşi, lunecos. Creatura în sine e interesantă, merită descompusă în factori primi, fixată pe o lamelă de microscop. Ce sex are, de regulă, licheaua?… Experienţa personală şi cunoştinţele istorice îmi spun că mai degrabă masculin. Într-un fel, lucrul e şi explicabil, căci femeia se rezumă, în genere, la perimetrul casei, la gospodărie, la lineară procreaţie, în timp ce bărbatul, se aruncă în tot soiul de vâltori „pentru a face istorie”, pentru a nu muri cu desăvârşire anonim. Dacă ar fi să ne referim la statură, licheaua e mai degrabă de talie mijlocie, să nu bată la ochi, să treacă, pe cât e cu putinţă, neobservată, la un prim examen, oriunde s-ar ţine acesta… pe stradă, într-o sală de primire, la un ghişeu, într-un mijloc de transport…

Legea de fier a lichelei e trecerea prin cât mai multe cordoane de control, pentru a ajunge în locul privilegiat unde ea se face comodă, îşi acordă instrumentele şi-şi începe cântarea. Ce licoare otrăvită picură din guşa ei… Cum ştie ea să-şi înfăşoare în catifele fiecare vorbă, fiecare expresie, câtă putere de aşteptare are pentru a mai sui o treaptă spre scopul propus! Licheaua se uită în ochii stăpânului ei exact ca un pudel, devotată, numai că sub primul luciu al privirii urmează ceva extrem de lunecos şi perfid. Ne putem întreba cu ce tip de inteligenţă e înzestrată fiinţa aceasta. Cu una mijlocie, mai degrabă, dar în economia ei predominant e un instinct specific, cu multiple faţete. Graţie lui, licheaua ştie unde şi când să zâmbească, să se întristeze, să se înduioşeze, să facă un pas în faţă, să tacă prudent, să repete un sfârşit util de frază, să simuleze… Căci licheaua doar în această apă tulbure trăieşte. Falsitate şi când doarme, şi când face dragoste, şi când îşi înmormântează fiul sau părinţii.

Istoria umanităţii e plină de mari performanţe. S-au atins polurile nord şi sud, s-a traversat Africa, s-a făcut turul lumii în ambarcaţiuni derizorii, a fost învins Everestul, s-a coborât până la adâncimi halucinante în apele oceanelor. Niciodată însă nu vom întâlni licheaua angrenată în atari …nebunii. Ea preferă pasul mărunt, locul călduţ, meteorologia calmă, apusul tihnit de soare, vântul înviorător de primăvară. Gângania aceasta cu zeci de ace şi ventuze aşteaptă, în realitate, un singur lucru, şi anume „ocazia“… ocazia să se caţere, să apuce, să strângă, „să pună bine“, să dosească. Când sunt mari evenimente, peste tot e foşnet de lichele. Le vezi, le simţi, zboară ca rândunicile în faptul dimineţii sau ca liliecii când se înserează. Câtă febrilitate, câtă energie să dibuie locul de pe urma căruia se poate profita…

Dacă unui om de onoare i se fac observaţii nedrepte, cu siguranţă se va apăra, va argumenta şi-n cele din urmă, din mândrie, va abandona „poziţia”, oricât ar fi aceasta de avantajoasă. Încercaţi acelaşi lucru cu licheaua… După o minimă rezistenţă, ea devine concesivă, recunoaşte că albul e negru şi noaptea zi, face tot ce poate pentru a nu displace, pentru a se menţine în preajma borcanului, de unde e ceva de supt. Ea seamănă cu o păpuşă de cauciuc care, oricât ai strivi-o sub tălpi, îşi revine la forma iniţială. Am cunoscut în viaţă o mulţime de lichele:didactice, literare, medicale, tehnice, agramate, suficiente, inteligente, imbecile. Specia în sine are nenumărate subspecii şi variante. După cum sunt contextele zilei, tot aşa sunt şi culorile şi contururile lichelei. Amoebă, cârtiţă, femeie ultrafardată, orator găunos, fals cântăreţ, aproape tot ce vrei… E ceva de făcut cu licheaua? Mi-e teamă că nu… poate doar, din când în când, să-i mai trânteşti adevăruri în bot, căci, har Domnului, le suportă, poate chiar le şi doreşte…

Am  observat, asta în altă ordine de idei, că se cam clatină scaunul doamnei Kovesi. Doamne Fereşte, să dispară din fruntea D.N.A.-ului. Dar poate nu se va întâmpla asta, deşi Doamna noastră cu chip plăcut a făcut o greşeală, lucru grav după Napoleon, mai precis a semnat un contract de colaborare cu S.R.I. Exact cu cine n-ar fi trebuit. Lucruri de genul acesta au fost în 1950, plus încă mulţi ani după aceea. În spirit sovietic, adică securitatea dictează condamnarea, judecătorul, formal, o face publică. Să vedem dacă „statul de drept”, societatea civilă, atâta câtă e în România, vor înghiţi procedura, găluşca, revenirea la climatul, într-un anume fel, care a făcut să intre în istorie Aiudul, Piteştiul, Gherla, Sighet, etc. Vom vedea.

1 COMENTARIU

  1. Ma numesc Dumitru Stoian ,fost DirectrGeneral la ITB,o unitate cu35000 de angajati,din care 10.000 de soferi….Cine a lucrat intro intreprindere cu acasta categorie de oameni,stie ce spune cifra aceasta… Un periplu de viata,cat trei vieti: 2 refugii din Basarabia(1940 si 1944) tata preot intrun satuc nu departe de Orhei,impuscat de rusi in august 1944,pentruca era preot si ramasese in sat la enoriasii lui.mama cu noi trei copii evacuati linga Timisoara,….Cum necum ,manati de Mama invatatoare la scoala primara,eu dar si cele 2 surori am ajuns ingineri…Subsemnatul,bun la toate,cu trecur(dosar de cadre!)´tenebros,angajat cu trup si suflet la…,,opera de constructie a socialismului”.etc.Spirit critic,intrand in conflic permanent cu activisti,am ajuns in situatia de a nu mai putea respira,si am ramas in vest ca excursionist,pornind dela zero….Consecinta?In Mai 1980 condamnat la moarte in contumacie,cu dispozitie scrisa cabinet 2 de urmarire ,,sa fie adus viu sau mort”,in tara.Ced ca ajbnge asta ca prezentare…Subscriu cu amandoua mainile,si felicit pe autorul articolului ,,,m-am saturat ….”L-am cunoscut indeaproape pe A. Paunescu si confirm cele scrise magistral de autor.Ca si parerile despre alte persoane din categoria ,,Romani buni”,in ultima analiza, ..buni de nimic”!M-am intors in vizita ,,acasa” in 1991,dupa ce mi s-a anulat sentinta data la…comanda ,,de sus”..Am mai fost in tara de cateva ori la rude(2 surori,cateva nepoate si alte neamuri,cunoscuti).Concluzia? DE NERECUNOSCUT !Tafnosenia,egoismul,interes numai personal.invidie,hotie,si ce mai vreti.Cine-i vinovat de dezastrul tarii?Numai evreii,nemtii,ungurii,americani si rusii!,,Noi romanii suntem exploatati,ocupati,furati,etc”.Vai de noi,si soarta noastra!”De aceia m-am rupt total de tara si de toti.Nu se poate face mai nimic pentruca natiunea e pe o treapta de desvoltare asemanatoare lumei a treia in care am lucrat 25 de de ani pentru o firma germana,la lucrari de desvoltare si reparatii ale infrastructuri de de Energie si alimentare cu apa.(Haiti,Togo, Dahomei,Ghana,Burkina-Fasso.Algeria si Afganistan seamana leit cu tarisoara noastra,ma refer la mentalitati,relati interumane,management,etc.La cei 88 de ani ai mei,nu pot spune mai mult.Viitorul?Vorba lui Lucian Boia:imprvizibil.

LĂSAȚI UN MESAJ