Liberalii au decis! Vor avea preşedinte unic

48

Consiliul Naţional al PNL a validat sâmbătă modificările de Statut decise de Biroul Politic – preluarea preşedinţiei unice de către Alina Gorghiu şi împuternicirea lui Daniel Buda pentru semna listele pentru alegerile parlamentare.

Secretarul general al PNL Ilie Bolojan prezentat modificările aduse Statutului PNL pentru a corespunde ”realităţilor de astăzi”. Astfel, articolul 154 care prevede structurile naţionale de conducere tranzitorii se modifică în sensul în care structura naţională va fi dintr-un preşedinte, iar articolul care prevede copreşedinţie se abrogă.

De asemenea, liberalii au decis şi modificarea articolului care prevede modalitatea depunerii listelor de candidaţi pentru parlamentare pentru ca listele să poată fi semnate de preşedintele partidului şi de un prim-vicepreşedinte împuternicit de fostul PDL, Daniel Buda.

Modificările Statului au fost aprobate în unanimitate. Consiliul Naţional al PNL a reunit aproximativ 700 de participanţi.

LĂSAȚI UN MESAJ