Liber la risipa alimentară! Guvernul a suspendat legea de combatere a acesteia

137

Încă de anul recut, din 18 octombrie, deputaţii au adoptat proiectul de lege care prevede combaterea risipei alimentare, prin donarea, de către agenţii comerciali, a alimentelor care se apropie de termenul de expirare.

Alimentele urmau să fie donate către fundaţii, ONG-uri, cămine de bătrâni, orfelinate sau spitale, în baza unui contract semnat între agenţii comerciali şi personale juridice respective. Pentru nerespectarea prevederilor erau prevăzute și sancţiuni de până la 10.000 de lei.

Tot anul trecut, în noiembrie, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea, iar aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial.

Cu toate acestea, legea nu a fost aplicată până acum, iar ieri, noul guvern a decis suspendarea aplicării ei până la 31 decembrie 2017, , urmând ca în această perioadă să fie clarificate unele prevederi şi eliminate dificultăţile de aplicare semnalate de asociaţiile din producţia primară.

”Decizia a fost stabilită de Guvern printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată în şedinţa de astăzi (n.r.: vineri) şi va deveni aplicabilă începând cu intrarea în vigoare a actului normativ. Prevederile Legii 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare au intrat în vigoare începând cu 21 mai 2017, însă nu au fost aprobate încă normele de aplicare”, transmite Guvernul.

În urma întâlnirilor organizate de Ministerul Agriculturii cu reprezentanţii asociaţiilor din sectorul alimentar a reieşit că există mai multe probleme legate de aplicarea acestei legi. De exemplu, termenul folosit de ”aproape de expirarea datei-limită de consum” poate varia foarte mult în funcţie de specificul fiecărui produs.

”Prevederile referitoare la vânzarea produselor cu 3% plus TVA din preţul de achiziţie poate crea o reţea paralelă de comercializare a produselor agroalimentare care au fost supuse prevederilor referitoare la reducerea risipei de alimente. De asemenea, alte norme si prevederi legale trebuie armonizate cu aceste prevederi referitoare la comercializarea produselor cu 3% plus TVA din preţul de achiziţie sau de producţie”, transmite sursa citată, legat de problemele constatate în legătură cu aplicarea legii.

În Legea 217/2016 nu există prevederi clare referitoare la autorităţile care constată contravenţiile şi aplică sancţiunile, iar în bugetul pe anul în curs nu sunt prevăzute resurse financiare pentru aplicarea legii.

De asemenea, sunt şi alte texte din lege neclare sau imposibil de pus în aplicare, transmite Guvernul României.

Țara noastră trebuie să respecte recomandările Comisiei Europene, de a reduce risipa cu 50% până în 2030 și de a scădea numărul persoanelor afectate de lipsa de alimente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.