Leul românesc își prezintă istoria la Timișoara

69

Banca Națională a României a deschis, de astăzi, la sediul Sucursalei Regionale Timiș expoziția itinerantă „Leul Românesc”.

Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 22 mai – 31 august 2017, de luni până vineri, între orele 10.00 – 14.00. Vizitatorii pot descoperi informații interesante despre istoria monedei naţionale, iconografia banilor românești și elementele de siguranță ale bancnotelor în circulație, prezentate într-o formă atractivă şi interactivă.

Obiectivul expoziției este o mai bună cunoașterede către publicul larg a istoriei leului, precum și a elementelor de siguranță ale bancnotelor în circulație. Totodată, evenimentul marchează împlinirea, în 2017, a 150 de ani de la înfiinţarea sistemului monetar național, având ca unitate leul (Legea pentru înfiinţarea noului sistem monetar şi fabricarea monetelor naţionale – 1867).

Expoziţia continuă seria acțiunilor desfăşurate în cadrul proiectelor educaţionale ale Băncii Naţionale a României sub egida „Să vorbim despre bani şi bănci” şi „Zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti”. Sucursala regională Timiș a organizat, în anul 2016, peste 70 de întâlniri la care au participat mai mult de 2500 de elevi, studenţi şi cadre didactice din învăţământul universitar şi preuniversitar din judeţul Timiș şi Caraș-Severin.

Mai multe detalii şi informaţii referitoare la expoziţia itinerantă sunt disponibile pe website-ul BNR, la adresahttp://www.bnr.ro/Expozi%c8%9bia-itineranta-%e2%80%9eLeul-Romanesc%e2%80%9d-15592.aspx.

leul-romanesc-2

LĂSAȚI UN MESAJ