”Leii” au prins Energie după tripla consecutivă

218

BC SCM Timișoara a câștigat al treilea meci consecutiv în play-out, 81-53 pe terenul Energiei Târgu Jiu și și-a întărit clasarea pe poziția a 10-a, ultima care asigură menținerea în Liga Națională.

Baschetbaliștii pregătiți de Nenad Mandic au păstrat linia demonstrată în prima parte a play-out-ului și au obținut victoria a treia din patru posibile. Victoriile cu Gaz Metan Mediaș și Dinamo București au fost urmate de succesul extern cu Energia, scor 81-53.

Violeții au speculat momentul dificil pe care îl traversează gorjenii, episod atât de cunoscut timișorenilor… Energia a rămas cu șase seniori în lot după ce problemele financiare i-au gonit pe stranieri. Cu o bancă atât de scurtă gazdele s-au stins după primul sfert, de altfel singurul adjudecat cu 20-17.

BCT a preluat conducerea din startul parțialului secund și nu a mai cedat-o. A fost 19-9 în sfertul doi, 19-15 în cel de-al treilea și 26-9 în ultimul parțial pentru o victorie lejeră la 28 de puncte.

Oaspeții au avut din nou un baschetbalist în double-double în persoana lui Jeremic – 10 recuperări și 19 puncte – și alți doi la limita de double-double, Djapa – 22 puncte și 9 recuperări – și Dundjerski – 11 pase și 9 puncte. Toth cu 13 puncte și Zivanovic 12 puncte au fost ceilalți principali marcatori ai bănățenilor. Din tabăra Energiei Santa (15 puncte și 13 recuperări) și Horne (12 puncte și 11 recuperări) au reușit un double-double.

După acest rezultat gorjenii au intrat serios în hora retrogradării dat fiind faptul că diferența dintre cele două echipe este acum de doar două victorii, cu 6 etape rămase de disputat.

Pentru BCT urmează sâmbătă disputa de acasă contra lui BCMU Pitești.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ