Legea privind venitul minim de incluziune, promulgată de preşedintele Iohannis

225

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul privind promulgarea Legii referitoare la venitul minim de incluziune, prin care se prevede acordarea unui ‘beneficiu de asistenţă socială’ familiilor şi persoanelor singure aflate în dificultate.

Legea prevede că venitul minim de incluziune reprezintă sprijinul financiar acordat de stat în scopul asigurării nivelului de trai minimal pentru familiile şi persoanele singure aflate în situaţia în care ‘şi-au pierdut sau le-au fost limitate propriile capacităţi de integrare socială’, precum şi pentru prevenirea riscului sărăciei în rândul copiilor şi stimularea participării acestora în sistemul de educaţie.

Venitul minim de incluziune este format din ajutorul de incluziune, ajutorul pentru familia cu copii şi suplimentul pentru locuire, însă, în funcţie de nevoile persoanelor vizate, acest venit poate fi însoţit de măsuri de asistenţă socială complementare – stimulente sau facilităţi contributive.

Ajutorul de incluziune se va acorda persoanelor sau familiilor cu un venit ajustat pe membru de familie de până la 260 de lei, însă pentru persoana singură cu vârsta de cel puţin 60 de ani – limita este de 300 de lei. ‘În acest caz, se va plăti, sub formă de ajutor de incluziune, diferenţa dintre suma de 260 de lei pe membru de familie şi venitul realizat de familia respectivă în fiecare lună”, se arată în actul normativ.

În cazul familiei biparentale se acordă pentru fiecare copil câte 107 lei şi maximum 428 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulţi copii, iar în cazul familiilor monoparentale se acordă câte 120 de lei pentru fiecare copil, dar maximum 480 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulţi copii.

Pentru familiile cu venituri cuprinse între 260 şi 600 de lei, ajutorul va fi de 85 de lei pentru fiecare copil (maximum 340 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulţi copii), în cazul familiilor biparentale, şi câte 100 de lei pentru fiecare copil (maximum 400 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulţi copii) în cazul familiilor monoparentale.

Legea mai prevede că suplimentul pentru locuire se acordă diferenţiat, în funcţie de tipul de combustibil utilizat, şi că vor primi acest ajutor familiile care au un venit net ajustat de până la 600 de lei pe lună.

Stimularea ocupării pentru persoanele apte de muncă din familiile beneficiare se face prin scutirea de la calculul privind stabilirea veniturilor nete lunare ale familiei a unui procent de 50% din totalul veniturilor realizate în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau alte forme legale de angajare, dar nu mai mult de 400 lei/familie, se mai arată în lege.

Potrivit legii, persoanele fără adăpost beneficiază de venitul minim de incluziune numai pe perioada în care se află în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială de la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale în care trăiesc.

Sumele aferente venitului minim de incluziune şi măsurilor de asistenţă socială complementare se acordă din bugetul de stat şi, după caz, din bugetele locale.

Sursa: AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ