Legea care va afecta toţi românii care stau la bloc

4853

Ministrul Dezvoltării, Vasile Dîncu, a declarat că doreşte schimbarea Legii locuinţei, dar şi cea a calităţii în construcţii. Printre schimbările propuse se numără şi reglementarea raportului dintre proprietari şi chiriaşi, dar şi ce trebuie să facă proprietarii de locuinţe pentru a menţine construcţia în siguranţă.

„Trebuie să facem ceva și în ce privește haosul urbanistic. Săptămâna viitoare vom aduce în Guvern legile construirii, Legea 50/1991 și Legea 10/1995, pe care dorim să le modificăm, pentru a facilita raționalizarea politicilor urbane. Noua lege a locuinței ar trebui să elimine segregarea spațială: am văzut câteva proiecte în țară unde primarii au construit în afara orașului locuințe pentru tineri sau familii defavorizate – așa ceva nu trebuie să se mai întâmple”, a declarat Vasile Dîncu, ministrul Dezvoltării, în cadrul dezbaterii publice a Strategiei Naţionale a locuirii, potrivit economica.net.

Schimbarea acestor legi reprezintă primul obiectiv general al Strategiei Naţionale a Locuirii, pusă în dezbatere publică încă din această vară.

Astfel, noua formă a Legii locuinței va fi înlocuită cu un cadru general în care vor fi clarificate următoarele:

– drepturile și obligațiile care decurg din proprietatea asupra locuinței. Vor fi precizate drepturile și obligațiile proprietarilor care decurg din proprietatea asupra locuinței: menţinerea construcţiei în condiţii de siguranţă, întreţinerea construcţiei şi instalaţiilor aferente şi luarea tuturor măsurilor în vederea neprejudicierii altor persoane/proprietari.

– criteriile de eligibilitate pentru acordarea unei locuinţe publice ţinând cont de veniturile beneficiarilor. Vor fi reconsiderate criteriile de eligibilitate pentru facilitarea accesului la locuințe publice a categoriilor sociale cu cea mai mare nevoie, dar și categoriile de beneficiari. Alocarea locuințelor publice va fi realizată în baza criteriilor din normele de implementare. Vor exista prevederi care vor specifica că fondurile publice vor fi utilizate pentru ajutorarea celor cu venituri insuficiente pentru a își acoperi nevoile sub aspectul locuirii;

– cadrul legal pentru interzicerea locuirii în structuri nesigure. Prevederile legale vor avea o clauză prin care autorităţilor publice vor asigura sprijin adecvat gospodăriilor afectate și care vor fi supuse evacuării (locuire în structuri nesigure, care reprezintă pericol pentru viața proprietarilor/locatarilor). Va fi oferită cazare temporară în locuințe publice sau ajutor sub forma unor subvenţii/vouchere prin care gospodăriile pot închiria temporar locuințe private. Pentru consolidarea locuințelor nesigure a căror proprietari refuză evacuarea se va recurge la instituirea unui mecanism de expropriere și consolidare a respectivelor locuințe;

– segregare spațială. Va fi definită segregarea spațială în cadrul noii forme a legii locuinței. MDRAP va monitoriza toate programele de locuire pentru a stabili dacă acestea sunt implementate, respectând principiul desegregării spațiale și prevenind marginalizarea socială (segregarea socială). Vor fi respectate prevederile Art. 16 din Convenția cadrul pentru protecția minorităților naționale.

 

Sursa: stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ