Lăutari vestiţi ai Banatului: Pavel Roşu – un mare taragotist al pustei bănăţene

148

Consemnam în articolele anterioare că în Banat au existat, în a doua jumătate a secolului al XIX –lea şi în prima jumătate a secolului XX, adevărate „academii” de muzică populară în câteva sate, majoritatea în zona montană, deci în judeţul Caraş-Severin. Aceste originale şcoli muzicale au dat, în cursul câtorva decenii, muzicanţi de excepţie, mulţi dintre ei cunoscuţi nu doar la nivel local şi regional, ci chiar naţional şi internaţional.

În această tradiţie se înscrie şi o excepţională şcoală de instrumentişti din Banatul de câmpie, respectiv şcoala de taragotişti de la Sacoşu Mare, judeţul Timiş. Despre acest veritabil fenomen muzical au consemnat şi doi redutabili folclorişti: Tiberiu Alexandru şi Nicolae Ursu.

Cel mai cunoscut „produs” al şcolii de taragotişti de la Sacoşu Mare a fost, fără îndoială, Pavel Roşu, născut în 12 iunie 1931. A învăţat să cânte la fluier, taragot şi saxofon prin anul 1949. Omul de la care a „furat” meserie s-a numit Gheorghe Cherciu, zis Ciubuloni, care cânta la fluier, clarinet şi taragot, şi care era vestit în zona natală, dar era solicitat la cântări şi în satele destul de apropiate de Timişoara. Ajunsese să cânte şi la Chevereşul Mare şi la Dragşina, pe bani şi „pe bucace” (pe cereale), la rugi, nunţi, botezuri etc. „Banda” (taraful) lui Ciubuloni era alcătuită din următorii: taragotiştii Gheorghe Cherciu şi Trifon Vasi, contrabasistul Alexandru Drăgoescu, zis Băn, violoniştii Valeriu Găbria şi Nicolae Şchiopu, zis Luţă Neagra.

Pavel Roşu îl idolatriza pe cel care a făcut din taragot unul dintre cele mai iubite instrumente de suflat din muzica populară din Banat şi din România, adică pe Luţă Ioviţă, cel care reuşea să scoată din taragot inflexiuni apropiate de timbrul vocal uman, mai ales în doine şi cântece de jale. Cel mai cunoscut taragotist din Sacoşu Mare a făcut cinci clase în satul natal. A învăţat să cânte de la lăutarii din sat, dar a făcut-o şi la Şcoala Populară de Artă din Timişoara, între anii 1962 -1965.

Pavel Roşu debutează ca instrumentist în 1956, în Orchestra Populară a Sfatului Regional Timişoara, apoi cântă în Orchestra Casei de Cultură din Mehala (un cartier din Timişoara, pentru cine nu ştie). Din 1967 este solist instrumentist în orchestra populară a Casei de Cultură a Studenţilor şi în Orchestra Clubului „1 Mai” din Timişoara, dirijată de Ion (Vanu) Odrobot.

Din 1968 îl găsim ca solist instrumentist în orchestra Ansamblului „Timişul”, avându-i ca dirijori pe Achim Penda şi Laza Cnejevici. Din acea perioadă datează şi primele înregistrări, făcute la Radio Timişoara. Participă cu formaţiile din care face parte la numeroase turnee din ţară şi străinătate, unde se remarcă drept un instrumentist de mare clasă. La Festivalul Internaţional de Folclor din Confolens – Franţa, câştigă marele premiu „Palme d’Or”, împreună cu colegul său de ansamblu, Tiberiu Ceia.

Pavel Roşu a fost nu doar un mare instrumentist, ci şi un harnic culegător de folclor şi un dedicat profesor de taragot la Şcoala de Arte Timişoara, unde îi învaţa pe elevi multe din secretele tehnicii sale interpretative. Marele dirijor Vanu Odrobot îl admira pe Pavel Roşu pentru suflatul „natural”, fără a trăda efortul, lucru bazat pe anumite tehnici speciale.  De altfel, Pavel Roşu a pledat întreaga carieră pentru un „suflat lejer” şi o sonorizare reală, refuzând stridenţele, deci modificările la instrument, care făceau torogoata să sune mai tare.

Marele taragotist de la Sacoşu Mare a fost un exemplu de ţinută neostentaivă, de candoare fizică în execuţie şi de bun-simţ artistic, după cum observă şi jurnalista şi folclorista Daniela Băcilă, de la Radio Timişoara. Unul dintre prietenii săi celebri, marele coregraf Emilian Dumitru spunea că taragotistul din Sacoşu Mare l-a făcut să înţeleagă mai nuanţat cântecul şi dansul popular, să perceapă actul folcloric ca pe un adevărat tezaur naţional.

Repertoriul lui Pavel Roşu cuprinde doine, o bogată gamă de jocuri din Banatul de pustă, deal şi munte, interpretate cu o lejeritate inconfundabilă şi cu o naturaleţe ce n-au putut fi egalate până în prezent. În 1974 a fost chemat să imprime cu Orchestra Populară Radio, dirijor Nelu Stan. O face şi sub bagheta lui George Vancu, în 1983, cu aceeaşi orchestră.

A murit în 1999 şi aşa cum spunea biograful său, muzicologul Ovidiu Giulvezan, secolul XX a început cu Luţă Ioviţă şi s-a încheiat cu Pavel Roşu.

 

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ