Lăutari vestiţi ai Banatului: Alexa Bârcă – un viorist care i-a cântat şi lui Carol I şi Ţarului Nicolae al II –lea

60

În a doua jumătate a secolului al XIX – lea şi în prima jumătate a secolului al XX – lea au existat în Banatul de pustă, însă mai ales în cel montan, câteva tarafuri renumite nu doar în zona noastră, de multe ori ele ajungând şi în Bucureşti, şi în multe capitale europene. Un astfel de taraf, despre care se mai vorbeşte şi în zilele noastre (e adevărat, mai mult printre cunoscătorii fenomenului) a fost Taraful Fraţilor Bârcă din Oraviţa. Astfel e îndeobşte cunoscut, deoarece s-a făcut cunoscut în zona Oraviţa, cu toate că fraţii Bârcă erau de loc din Ciclova Montană.

Alexa Bârcă, cel mai mare şi mai talentat dintre fraţi, s-a născut în 1857, în Ciclova Montană. Pe numele lui întreg, Alexa Cocoş Bârcă a crescut şi a făcut câteva clase primare în satul natal, în care au rămas mai mult coloniştii olteni, numiţi bufeni. A existat în Ciclova Montană o adevărată şcoală de muzică, iar Alexa şi fraţii săi au prins „microbul” muzicii încă de mici.

Împreună cu fraţii săi, Carol zis Cari şi Iosif, pun în 1880 bazele unui taraf  care cântă în toate oraşele şi zonele industriale din Banat. Îndrăgostiţi de talentul şi ingeniozitatea de instrumentist ale lui Alexa Bârcă, mulţi cărăşeni au făcut din marele lăutar şi taraful său adevărate legende. Taraful Fraţilor Bârcă a avut o activitate îndelungată şi a devenit cel mai renumit taraf din Banat graţie talentului impresionant al lui Alexa Bârcă, care deja stăpânea atât de bine vioara încât adesea improviza cu mare har, ba chiar crea melodii noi, nemaiauzite.

Alexa Bârcă şi taraful său au cântat cel mai mult în Oraviţa, la restaurantul Hotelului „Coroana”, apoi în Marila, care era în acea vreme un loc luxos, în care veneau să huzurească şi să se ozoneze grofii şi baronii unguri, dar şi lorzi englezi şi prinţi ruşi. Aproape două decenii a cântat Taraful Fraţilor Bârcă în acele locuri, iar pentru simandicoasa protipendadă trebuia un repertoriu pe măsură: valsuri, uverturi din opere şi operete, ciardaşuri, polci şi altele.

Marea pasiune a lui Alexa Bârcă şi a fraţilor săi a rămas, însă, muzica populară românească, ei cântând de câte ori aveau prilejul alături de corurile din Banat, în mare efervescenţă în acea perioadă, în care Astra Română chema toată suflarea la cultivarea identităţii naţionale. Să cânţi folclor românesc în acele vremuri presupunea nu doar să ai virtuţi artistice, ci mai ales să fii patriot.

Atât de celebru devenise Taraful Fraţilor Bârcă, încât o casă de discuri din Franţa, Pathe-Freres din Paris, trimite 3 tehnicieni, cu sculele necesare, la Oraviţa, să imprime melodiile fraţilor Bârcă. Asta se întâmpla în 1905 şi a reprezentat prima înregistrare din Banat. Pathe-Freres a înregistrat  9 discuri, cuprinzând  20 de melodii, în mare parte creaţii sau prelucrări ale lui Alexa Bârcă: Doina din Ciclova, De doi, Doină, Măzărica, Doina Drâncenilor, Pe loc, Hora Dunăreancă, O mândră am avut, Pe picior, Joc, Din Arad până-n Şimand, Doina lui Cigăreanu, Ţarina, Hora orăviţenilor, De pe coastă, Prisacă, prisacă, Doină, Horă, Horă şi Păcurariul. Din păcate, aceste înregistrări sunt astăzi inaccesibile publicului.

În 1906, taraful lui Alexa Cocoş Bârcă a participat la Marile Serbări Naţionale prilejuite de sărbătorirea a 40 de ani de la înscăunarea lui Carol I. Fraţii Bârcă au obţinut acolo Premiul I şi medalia jubiliară.

După întoarcerea din Capitală, Alexa predă taraful fratelui său Carol (Cari), iar el pleacă într-un lung turneu prin Europa: Budapesta, Viena, Frankfurt pe Main, Dusseldorf, Zurich, Berna.  În 1909 întreprinde un turneu în Rusia, la Petrograd şi Moscova, unde are prilejul să cânte pentru Ţarul Nicolae al II – lea, care îi face cadou o tabacheră de preţ.  Revine la Oraviţa în plină glorie şi-i încântă din nou cu melodiile sale excepţionale pe localnici, în Birtul lui Novac, un local luminat cu felinare şi lămpi cu petrol.

Ştefan Isac, unul dintre biografii lui Alexa Bârcă, îl citează pe Iosif Stănilă, care în scrierea sa „Un fenomen bănăţean: Ţărani scriitori, Ţărani gazetari, Ţărani compozitori” scria: „Şi a rămas din tată-n fiu aprecierea că unele cântece pe care le-a interpretat el atunci  nu mai erau cântece, ci ecouri ale veacurilor, în care vibrau toate suferinţele poporului român. Lăuta lui nu mai era lăută, ci plânsul omenesc, prin care vorbeau şi se jeluiau toate doinele şi dorurile inimilor simţitoare. Aşa s-a născut Doina lui Meiţă, a Drăncionilor, Hora de la Oraviţa etc.”.

Alexa Cocoş Bârcă s-a stins din viaţă la 23 martie 1912, la Oraviţa. La înmormântarea lui, de la Ciclova Montană, au participat multe tarafuri din Banat şi mii de oameni. Taraful creat de el i-a cântat Marşul funebru al lui Beethowen. Un tânăr i-a purtat vioara învelită într-o panglică de doliu, iar vioara a fost aşezată în groapă, lângă Alexa Bârcă. A fost o înmormântare cum nu s-a mai pomenit în Ciclova sau Oraviţa.

LĂSAȚI UN MESAJ