”LA VIDA LOCA”, un concert extraordinar la Timișoara

192

LA VIDA LOCA – turneul cu succes internațional al flautistului Matei Ioachimescu și al pianistului Alfredo Ovalles ajunge din nou în România. Mai exact, în 9 orașe, între care și Timișoara.

Asociația Culturală SKYLINE propune un concert extraordinar la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, Joi, 1 Martie de la ora 19:00.

Flautistul de origine română Matei Ioachimescu și pianistul venezuelean Alfredo Ovalles, ale căror cariere cunosc consacrarea internațională, vă invită la o călătorie în jurul lumii, în cadrul celei de-a treia ediții a turneului ‘’La Vida Loca’’. Nouă orașe din România, în perioda 27 februarie – 18 martie, de la Oradea și Cluj, la Timișoara, Deva, Bistrița și București, vor fi gazdele unui program unic, cross-over.

Matei Ioachimescu, flautistul al cărui parcurs muzical a început în România și s-a desăvârșit la Academia de Muzică din Viena, alături de Alfredo Ovalles, format la Universitățile din Statele Unite și Austria, vă oferă o evadare din cotidian.

Cei doi muzicieni, virtuozi și versatili, au un repertoriu de la muzică barocă la creații contemporane, colaborând cu ansambluri din Europa până în Japonia.

Pentru ediția din acest an a turneului, cei doi au selectat partituri care sparg granițele dintre muzica clasică, jazz, ajungând la sonorități pop- rock contemporane.

Matei Ioachimescu și Alfredo Ovalles vă propun să descoperiți că sunetul și ritmul, atunci când cuprind cele mai vibrante emoții de bucurie și nostalgie, senzații ardente, presărate cu umor și energie explozivă, te conduc întotdeauna acasă.

Flautul lui Matei Ioachimescu reprezintă instrumentul prin care acest muzician își exprimă nu doar măiestria, pe care și-o potențează cu fiecare zi, ci, deopotrivă, implicarea în activități de mentorat artistic în Austria, Japonia, Ungaria, Croația și România, precum și în angajamentele de diplomație culturală care i-au fost încredințate de actualul cancelar al Austriei, Sebastian Kurz, încă din 2013.

Informații despre sălile de concert și bilete, pe www.mateiioachimescu.com, precum și pe pagina facebook La Vida Loca – Matei Ioachimescu Flute, Alfredo Ovalles Piano.

Calendarul turneului La Vida Loca

• 27 februarie ORADEA Filarmonica de Stat
• 28 februarie CLUJ NAPOCA Academia de Muzică
• 1 Martie TIMIȘOARA Filarmonica Banatul
• 3 martie DEVA Colegiul Național Decebal
• 4 martie MEDIAȘ Casa Schuller
• 5 martie BISTRIȚA Sinagoga
• 6 martie TECUCI Ateneu
• 17 martie SF. GHEORGHE Centrul De Cultură Arcuș
• 18 martie BUCUREȘTI ARCUB

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.