La Universitatea Politehnica au venit 20 de tineri ce vor să știe totul despre construcțiile metalice

143

Prin intermediul programului de master Sustainable Constructions under Natural Hazards and Catastrophic Events – SUSCOS, 20 de student selectați din 13 țări din lume (Filipine, Ecuador, Yemen, Pakistan, Eritreea, Banglades, Nepal, Ucraina, Vietnam, India, Statele Unite ale Americii, Spania și România) au ocazia să petreacă un semestru în Timișoara, beneficiind de o bogată experiență educațională și multiculturală.

SUSCOS este organizat sub tutela programelor de Master de tip ERASMUS-MUNDUS şi este finanţat în principal de către Agenţia Executivă de Educaţie, Cultură şi Audiovizual (EACEA) a Comisiei Europene. Programul educaţional de excelenţă este coordonat de către Universitatea Tehnică din Praga, Cehia, şi are cinci universităţi partenere, toate cu activități recunoscute în domeniul construcțiilor metalice:
– Universitatea „Federico II” din Napoli, Italia,
– Universitatea din Coimbra, Portugalia,
– Universitatea Politehnica Timişoara, România,
– Universitatea de Tehnologie din Lulea, Suedia,
– Universitatea din Liege, Belgia.

Studenții din seria 2015-2017 au efectuat primul semestru la Universitatea din Liege, cel de-al doilea semestru urmând a se desfășura la Universitatea Politehnica Timișoara.

Deschiderea semestrului II al programului SUSCOS va avea loc vineri, 17 februarie 2017, de la ora 10:00, la Facultatea de Construcții, în amfiteatrul M1 al Departamentului de Construcții Metalice (str. Ioan Curea nr.1).

SUSCOS conține cursuri organizate pe trei semestre (18 luni), ținute în mod itinerant de către universitățile partenere, și dezvoltă competenţe specializate pentru studenţii europeni şi non-europeni oferind participanţilor abilităţi inginereşti de proiectare şi know-how în domeniul construcţiilor metalice, printr-o abordare echilibrată între criteriile economice de mediu şi aspectele sociale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.