La un pas de tragedie! Bombă în curtea unui liceu din Banat!

753

Muncitorii care săpau pentru montarea unor țevi de gaz au rămas înmărmuriţi de teamă când unul dintre ei a anunțat că a găsit o bombă. Oamenii au lăsat uneltele din mâini după care au părăsit imediat zona.

Practic, bomba era la nici o jumătate de metru sub pământ lângă cel mai mare corp de clădire din cadrul Colegiului Mircea Eliade, din cel mai mare cartier al Reşiţei. Câteva sute de copii erau la cursuri.

Bomba de aruncător, deși deteriorată la exterior, în interior era în perfectă stare de funcţionare şi a ajuns acolo probabil în urma unui bombardament de artilerie sau al unor lupte din cel de al Doilea Război Mondial.

Zona a fost imediat izolată iar la faţa locului au sosit specialiştii pirotehnişti de la ISU Semenic care au ridicat bomba şi au transportat-o la un poligon unde va fi distrusă.

Întâmplarea nu este singulară, în zonă fiind descoperite de-a lungul ultimilor ani mai multe bombe de acelaşi tip sau de aviație ori alte calibre. Zona în care este construit cartierul fost una mlăştinoasă şi din această cauză bombele folosite în lupte nu au explodat la contactul cu solul, în zone existând probabil multe altele neexplodate.

Bomba descoperită azi prezintă un mare pericol iar dacă ar fi explodat, efectul ei s-ar fi făcut simţit pe o rază de cel puţin 300 de metri.

Sursa: Info CS

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.