La Timişoara, curge cu dorinţe pentru Moş „EduCrăciun”, din partea studenţilor. Unde vor ajunge scrisorile lor

148
mos educraciun

Studenţii timişoreni îi scriu lui Moş Crăciun ce îşi doresc de la educaţie, în preajma sărbătorilor de iarnă. Mesajele tinerilor nu vor rămâne în capitala Banatului, ci acestea vor fi trimise şi Ministerului Educaţiei Naţionale. Mai multe standuri au fost amplasate în holurile a şase facultăţi din Timişoara, astăzi, în cadrul unei campanii inedite iniţiate de cei de la MindsHub.

Este vorba de acţiunea „Scrie-i lui Moş EduCrăciun”, care reprezintă, de fapt, modalitatea prin care studenţii timişoreni îşi pot exprima nevoile vizavi de educaţia universitară de care beneficiază în mod paşnic şi diplomat. În prima zi de campanie, la Universitatea de Vest din Timişoara a curs cu dorinţe pentru Moş „EduCrăciun”, transmit organizatorii pe Facebook.

Campania se derulează până în data de 17 decembrie, iar fiecare student care doreşte să se implice în ea trebuie să scrie o mini-scrisoare cu ce ar vrea să schimbe la educaţia din România şi să se pozeze la unul din standurile „EduCrăciun”. La final, MindsHub va cadorisi trei tineri implicaţi în campanie cu câte o tabletă.

Mai multe informaţii despre campania „Scrie-i lui Moş Crăciun” sunt disponibile AICI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.