La Reșița, Zilele Recoltei fără… recoltă

1310

Zilele Recoltei la Reșița nu mai au grandoarea de altădată. Probabil însă că și existența permanent în piețe a produselor țărănești, alături de sectoarele bine garnisite ale supermarket-urilor generează un interes mai scăzut pentru astfel de manifestări.

Dacă în alți ani manifestările aveau loc pe Stadionul de Atletism al Municipiului, ediția din toamna lui 2016 se ține în aceste zile în Parcul Tricolorului. Primăria Municipiului Reşiţa și Consiliul Local, SC Piețe Reșița SRL și Camera Agricolă a județului Caraș-Severin au organizat manifestarea de sorginte agricolă în perioada 7-9 octombrie 2016.

Pe parcursul celor trei zile, reșițenii au posibilitatea de a achiziţiona produse de sezon, fructe și legume proaspete, miere și produse apicole, cătină, dulcețuri preparate după rețete tradiționale, prăjituri de casă, costume populare, obiecte de artizanat și altele. Pot, de asemenea, să servească mititei și alte preparate la grătar, să deguste din licori tradiționale de la Fârliug, Belinț (Timiș), Soceni, Gherteniș, Ezeriș precum și din alte localități din județ. Totul e presărat cu muzică populară.

Numai că, în afară de standurile cu produse tradiționale de origine animală, amatorii de legume și de fructe nu prea au de unde alege, întrucât au apărut doar câțiva producători, cu legume cam anemice, pe care, de altfel, le găsești oriunde. Au lipsit tradiționalii cartofi, vinetele, altădată din abundență, gogoșarii, castraveții, gogonelele, varza, precum și alte asemenea produse bune de achziționat pentru sezonul rece.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.