13 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

La numai 18 ani a ajuns sub roțile trenului Timișoara-Arad, vezi care este motivul

Un tânăr de numai 18 ani din Sântana a șocat întreaga comunitate după ce a făcut un gest extrem din cauza unei dezamăgiri în dragoste.

„Din primele cercetări la fața locului, s-a stabilit faptul că un bărbat de 50 de ani din Arad, în calitate de mecanic de tren, a condus garnitura Regio 3115 pe relația Timișoara – Arad – Oradea iar la kilometrul CF 25+75, pe raza localității Sântana, a accidentat mortal o persoană de sex masculin care era întinsă pe șine. Continuăm cercetările în vederea identificării victimei și stabilirea împrejurărilor în care s-a petrecut nefericitul eveniment. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă” – a declarat pentru Jurnal arădean/ Aradon, Claudia Iuga, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Arad.

Cel mai probabil gestul băiatului vine, spun apropiații, în urma unei deziluzii în dragoste, după ce s-a despărțit de prietena sa, intrând într-o depresie puternică ce l-a împins, se pare și la teribilul gest sinucigaș.

Foto: Aradon.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Președintele CCIA Timiș a deschis FoodIntelForum București 2024

Miercuri, 24 aprilie, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica CHIRIȚĂ, a participat la deschiderea oficială a celei de-a...

Instruirea continuă a asistenții personali de la Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara a organizat miercuri, 24 aprilie, o sesiune de instruire profesională a asistenților personali ai persoanelor cu handicap,...

Citește și :