,,La Nina” aduce iarnă grea în România și cele mai scăzute temperaturi din ultimii 5 ani. Anunțul meteorologilor

1354

Ciclonul mediteranean care va activa în zonă va determina fenomene severe, în special la munte, iar în celalalte regiuni ploile şi lapoviţa îşi vor face simţită prezenţa. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, vremea va deveni din ce în ce mai rece până pe 10 decembrie.

În minivacanţa de 1 decembrie, specialiştii anunţă temperaturi scăzute şi un nou val de ploi şi ninsori.

Cerul va fi temporar noros. Vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formã de ploaie, ziua izolat în Moldova, iar noaptea în Banat şi local în Crişana, Oltenia şi sud-vestul Transilvaniei. În Carpaţii Occidentali şi în jumãtatea de vest a Carpaţilor Meridionali, pe parcursul nopţii, vor fi precipitaţii mai ales sub formã de lapoviţã şi ninsoare şi izolat condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în a doua parte a intervalului la munte, unde la rafalã, în special în masivele sudice şi la altitudini mari, se vor depãşi viteze de 80…85 km/h, iar zãpada va fi spulberatã sau viscolitã şi în Banat, unde local rafalele vor fi, cu precãdere în sud, de peste 50…55 km/h. Valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru sfârşitul lunii noiembrie, cu maxime cuprinse între 0 şi 9 grade şi minime între -12 grade în estul Transilvaniei şi 6 grade în nordul litoralului şi în zona deluroasã a Banatului. Dimineaţa şi noaptea în zonele joase de relief, local, va fi ceaţã.

Joi (30 noiembrie)

Vremea va fi în general închisã, iar aria precipitaţiilor va cuprinde treptat cea mai mare parte a ţãrii. În zona montanã precipitaţiile vor fi mixte şi izolat vor fi condiţii de polei, iar în zonele mai joase de relief va ploua. În sud-vestul ţãrii, în Subcarpaţii Getici şi la munte, cantitãţile de apã vor depãşi 15…20 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, local cu intensificãri pe parcursul zilei şi la începutul nopţii, mai ales la munte, unde la altitudini mari va sufla tare. Valorile termice vor marca o creştere uşoarã, mai ales pe parcursul nopţii. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 grade în estul Transilvaniei şi 15 grade pe litoral, iar cele minime vor fi cuprinse, în general între 2 şi 10 grade. Dimineaţa, în zonele joase, pe arii restrânse va fi ceaţã.

Vineri (1 decembrie)

Vremea se va menţine în general închisã. Se vor semnala precipitaţii în sudul, centrul şi estul ţãrii şi local, mai ales în partea a doua a intervalului, în rest. La munte vor fi precipitaţii mai ales sub formã de lapoviţã şi ninsoare, predominant ploi în regiunile vestice, nordice şi centrale şi doar ploaie în rest. Cantitãţile de apã pot fi izolat mai însemnate. Vântul slab şi moderat, se va intensifica treptat în sud-estul şi sudul teritoriului, precum şi în zona montanã înaltã. Valorile termice se vor situa în jurul celor caracteristice perioadei, cu maxime între 3 şi 13 grade, uşor mai ridicate în Dobrogea, iar minime, în general, între 0 şi 10 grade. Dimineaţa şi noaptea pe arii restrânse va fi ceaţă.

Meteorologii avertizează că iarna care urmează va fi una dintre cele mai grele din ultimii ani, atât în țară, cât și în Europa.

Specialistii spun că vom avea parte de episoade severe de ger, viscol și ninsori abundente, iar temperaturile vor scădea cu mult sub pragul înghețului.

Teoriile sunt confirmate și de specialiștii de la National Oceanic and Atmospheric Administration din Statele Unite, care spun că au identificat recent un fenomen meteorologic, numit La Nina, ce va aduce în Europa cantități mari de zăpadă și cele mai scăzute temperaturi din ultimii 5 ani.

Cea mai grea iarnă din istoria României a fost în anul 1954 când în dată de 3 februarie, în doar 24 de ore, au avut loc depuneri de zăpadă de 115.9l/mp, scrie realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.