La mulți ani, orașul meu iubit!

857

Timișoara a devenit Capitală Europeană a Culturii. Evident, această onorantă distincție reprezintă un motiv de binemeritată bucurie nu doar pentru timișoreni și bănățeni, dar și pentru toți cei care iubesc Timișoara. Pe de altă parte, este la fel de evident că această distincție acordată de Parlamentul European implică o mare responsabilitate, mai ales pentru timișoreni.

Pentru început, vreau să subliniez că participarea Timișoarei la competiția pentru desemnarea Capitalei Europeane a Culturii în 2021 reprezintă o inițiativă a Primăriei Timișoara lansată în perioada în care primarul orașului de pe Bega a fost Gheorghe Ciuhandu. Cred că nu ar trebui să uităm acest lucru. Pe de altă parte, nu ar trebui să uităm cu cât secepticism și cu câtă frustrare a fost mediatizată acestă inițiativă a lui Gheorghe Ciuhandu. Vă mai amintiți cât de des ni s-a tot spus că „Timișoara nu are nicio șansă să câștige!” sau că „Bucureștiul sau Clujul ne-au luat-o cu mult înainte!”. Din păcate, această „propagandă prin șoapte” a făcut multe victime la Timișoara și nu numai.

Și cu toate acestea, Timișoara a devenit Capitală Europeană a Culturii. Oare de ce? În opinia mea, acest minunat moment din istoria Timișoarei reprezintă un eveniment cât se poate de firesc și de normal din cel puțin două motive.

Primul motiv este legat de autentica tradiție culturală a Timișoarei. Timișoara este un oraș cult, ca să spun așa, nu de azi de ieri, ci de exact trei secole. Să nu uităm că Timișoara va sărbători peste doar câteva zile, în 18 Octombrie, trei secole de când trupele austriece conduse de Eugeniu de Savoya au zdrobit trupele otomane și au reintegrat orașul de pe Bega în cultura și civilizația Europei. Și din acel moment, vocația culturală sau „spiritul Timișoarei” a devenit factorul dominant care a transformat Timișoara într-un focar de cultură și civilizație. Fără această vocație, Timișoara nu ar fi dobândit acea efervescență culturală atât de originală  întemeiată pe interconfesionalism și interculturalism. Și când spun „vocație culturală” nu mă refer inovații tehnologice, ci pur și simplu la Cultură. Astfel, Timișoara a beneficiat la începutul secolului al  XIX-lea de prima bibliotecă publică din imperiul austro-ungar. Timișoara a avut, deci, o bibliotecă publică înainte de Viena, de Budapesta și de Praga! Apoi, Timișoara a beneficiat de un spital încă din secolul XVIII. Acest spital, care a fost renovat de Primăria Timișoarei, este primul spital construit pe actualul teritoriu al României! În al treilea rând, Timișoara a beneficiat încă din 1841 de o Universitate în limba germană (Institutul Universitar de Filozofie), iar din 1845, de o Universitate cu două Facultăți (Institutul Universitar de Filozofie și Drept).1 Ori, în acea perioadă exista o singură Universitate pe teritoriul actual al României: Universitatea în limba germană înființată la Cluj în 1776 de Maria Theresa. La fel de adevărat este și faptul că această primă instituție de învățământ universitar timișorean a fost desființată datorită evenimentelor dramatice din 1848 și nu a mai fost reînființată de guvernul de la Budapesta datorită faptului că Timișoara era percepută ca un oraș german și nu maghiar. Și pe lângă toate astea, Timișoara a beneficiat încă din 1717 de o rețea extrem de bine organizată de școli primare și gimnaziale în limba germană, maghiară, română și sârbă. Datorită acestui fapt, nivelul ridicat de instruire școlară al timișorenilor a reprezentat și reprezintă punctul forte al „spiritului Timișoarei”. Datele prezentate în continuare reprezintă o dovadă incontestabilă a apetenței timișorenilor pentru „scris, citit și socotit”.

Eșantion                     Niveluri de instruire școlară în 1930 (%)
Timișoara București Cluj Iași Cernăuți Chișinău Craiova
Școli primare 54,5 51,4 50,3 45,5 52,3 34,0 45,8
Școli gimaziale 25,2 14,2 23,4 14,0 18,9 19,2 15,3
Analfabeți   8,9 17,4 11,1 25,3 14,7 30,7 25,6

Sursa: Ioan Munteanu, Rodica Munteanu, Universitatea de Vest din Timișoara, Editura Universitășii de Vest, Timișoara, 2004, p. 21.

În sfârșit, Timișoara a devenit Capitală Europeană a Culturii datorită probității comisiei desemnate de Parlamentul European pentru a clasifica orașele care au concurat pentru a câștiga această importantă distincție. În opinia mea, faptul că această comisie a fost desemnată de o instituție de la Bruxelles și nu de la București reprezintă factorul decisiv care a determinat minunata victorie a Timișoarei. De ce? Nu cred că are vreun rost să-mi argumentez afirmația anterioară. Este un lucru pe care îl știe toată lumea… În acest context, îmi exprim pe această cale tot respectul și considerația pentru membrii comisiei care au acordat Timișoarei titlul de Capitală Europeană a Culturii: Sylvia Amann, Cristina Farinha, Ulrich Fuchs, Steve Green, Valentina Iancu, Jordi Pardo, Anton Rombouts, Aiva Rosemberga, Pauli Sivonen, Raluca Velisar, Agnieska Wlazel și Suzana Jilici Fișer. În al doilea rând, vreau să evidențiez contribuția importantă a câtorva intelectuali marcanți ai Timișoarei de azi: Cornel Ungureanu, Livius Ciocârlie, Șerban Foarță, Adriana Babeți, Mircea Mihăieș, Victor Neumann, Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Ioan Hațegan, Miodrag Milin, David Carol, Marcel Tolcea, Mircea Pora, Ciprian Vălcan și Robert Șerban. De asemenea, voi sublinia contribuția primarilor Nicolae Robu și Gheorghe Ciuhandu, a subalternilor acestora, a Simonei Neumann și a colegilor ei din „Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană.” Ei au contribuit, prin tot ceea ce au făcut, la perpetuarea unei tradiții culturale tot mai amenințate de impostură și de ciocoism.

La mulți ani, Timișoara! La mulți ani, orașul meu iubit!

 

Sursa: Ioan Munteanu, Rodica Munteanu, Universitatea de Vest din Timișoara, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2004, p. 13-14.

LĂSAȚI UN MESAJ