Kuntz, cartierul fără identitate al municipiului Timişoara-VIDEO

3745

Timişoara mileniului III nu este doar orașul istoric din centru, ci și cel al cartierelor fără identitate, în care sărăcia şi mizeria te fac să te crezi la marginea lumii. Însă lumea acestui oraş, care se pretinde în curând capitală europeană a culturii, se termină după cartierul Kuntz, unde trăieşte populaţia săracă a acestei urbe.

Între Kuntz şi cartierul Plopi, un imaş unde pasc caii, caprele, plin de mizerie, desparte lumea săracă de cea bogată, unde găseşti luxul şi bogăţia. Săracii şi bogații trăiesc aici de sute de ani împreună.

Am luat la pas cartierul Kuntz, străbătând străzile Târgu Mureş, Satu Mare, Sovata sau Zefirului.. Păcat de astfel de nume date străzilor din Kuntz, fiindcă sunt oraşe mari, oraşe ce au identitate. Am întâlnit în drumul meu diferite personaje, rromi sau români, însă oameni, pentru care Primăria Timişoara nu a prea făcut nimic deosebit, nici măcar din ceea ce ar trebui să facă.

De ce spuneam că n-au identitate. Fiindcă aceşti oameni, ajunşi la diferite vârste, nu se ştie dacă s-au născut, unde, cum şi când. De ce? Fiindcă n-au un act de identitate. Fiindcă li se refuză identitatea. E cât se poate de posibil că, atâta timp cât n-au un act de proprietate, nu au nici certificate de naştere.

Li s-au cerut măsurători, la curţi, la grădini, la case, pe care au cheltuit mii de lei. N-au contract, dar au CF la Primărie. Banii de impozite anual se primesc, dar pe ce, daca ei nu au nimic. Plăteşti impozit pe un nimic, cu valoare sau cu valoare adăugată?

kuncz-2

Oamenii au domiciliul în locuinţele care stau; au domiciliu dar n-au proprietate, mulţi dintre ei umblând prin judecăţi de peste 12 ani, cheltuind bani, fără rezultate.

„Am zece copii. În iarnă fata mea face 14 ani, trebuie să îi fac buletin, unde i-l fac dacă nu are domiciliu, nouă ne face tot din alea temporare, pe câte un an, şi oriunde mergi să scoţi un act nu îl primeşti: Pe ce adresă ţi-l dau? Păi stau pe Zefirului. Bine, bine dar unde scrie. N-ai adresă. M-am dus să plătesc impozitul şi mi-a zis: Eu îţi iau banii că nu mă doare mâna, dar pe ce îl plăteşti? Ai contract pe casă?”. Păreri, păreri, gânduri şi lacrimi, pe care nu le şterge nimeni acestor oameni fără de identitate. Mulţi dintre ei au situaţie bună, atât în casă cât şi în curte, unde se vede că sunt oameni muncitori.

Aceşti oameni fără de adresă, fără de identitate s-au născut, trăiesc, au copii, muncesc, dar autorităţilor nu le pasă de ei. În loc să-i împroprietărească cu terenul de sub casele în care s-au născut aceştia le întorc spatele.

„E dezastru ecologic. Ba că le face contracte, ba că îi ajută fiindcă sunt familii cu câte 10 – 11 copii.  Părinţii mei aici s-au născut, aici au crescut, aici au murit. Eu tot aici m-am născut, aş vrea să construiesc ceva, însă tot timpul ne spun că ne demolează. Am fost să-mi fac buletinul, m-a întrebat unde stau? Aa, pe Zefirului? Intră strada în demolare. Eu la fata mea i-am făcut abia la 20 ani buletin, de fiecare dată refuzându-mă”, sunt câteva păreri de-ale locuitorilor de pe Zefirului.

Poliţia refuză să le facă cărți de identitate fiindcă nu au acte pe case, cu toate că unii locuiesc din moşi strămoşi acolo, eliberându-le doar foi volante de identitate, iar Primăria Timişoara refuză să îi împroprietărească, fiindcă n-au un domiciliu stabil. Cerc vicios, nimic altceva.

În plus, oamenii nu au curajul să facă nici o îmbunătăţire locuințelor, de teamă să nu fie daţi afară din casele în care s-au născut. Mulţi dintre cei „fără identitate”, sunt la vârste de 30-40 de ani, cu câte zece copii, copii care, mulţi, nu frecventează nici şcolile.

„De când sunt eu primar am încercat să îi aduc în legalitate pe cei care locuiesc acolo, vreau să aibe toţi acte în regulă, din păcate situaţiile sunt foarte încâlcite, şi dacă nu au buletin, nu au fiindcă nu li se poate face în condiţiile legale, cu toate că am încercat să îi fac şi pe aceşti cetăţeni să fie oameni cu acte în regulă. În condiţiile actuale de acum, unii au putut fi rezolvaţi, iar alţii nici nu pot fi”, a spus primarul Timişoarei, Nicolae Robu.

Primarul recunoaşte că sunt multe de făcut şi că este un cartier rămas mult în urmă, cu toate că are canalizare şi apă, multora dintre străzi le lipseşte asfaltul, pentru aceşti oameni civilizaţia oprindu-se la marginea cartierului.

kuntz-3

În capătul străzii Sovata există un canal colector care nu a mai fost curăţat de pe vremea fostului primar, Gheorghe Ciuhandu, la ora actual fiind un focar de infecţie, în el fiind aruncate tot felul de mizerii, de resturi de prin gospodării.

Probleme mai există şi cu canalizarea, care nu poate să preia întreaga cantitate de apă atunci când plouă abundent, ceea ce duce la inundarea curţilor oamenilor.

Multe case sunt părăsite, altele arată deplorabil însă de la porţi nu lipsesc câte 3-4 maşini, cu numere de Franţa sau Italia.

„Sincer nu mi-am închipuit că în municipiul Timişoara, care era atât de propovăduit ca oraş de cinci stele sub administraţia precedentă, există asemenea zone. Avem nişte proiecte prin care încercăm să schimbăm statutul acestui cartier, să îl civilizăm aşa cum se cuvine, sper să reuşim într-un timp cât mai scurt”, a mai spus primarul Nicolae Robu.

Edilul a promis că în cel mai scurt timp va verifica situaţia canalului colector şi va da dispoziţie să fie curăţat în cel mai scurt timp, iar cei care nu au buletine, vor trăi în continuare ca şi până acum. Poate că legea se va schimba cândva, iar odată şi odată li se va recunoaşte şi acestor oameni identitatea.

2 COMENTARII

  1. „Sincer nu mi-am închipuit că în municipiul Timişoara, care era atât de propovăduit ca oraş de cinci stele sub administraţia precedentă, există asemenea zone.” Zau, si care a fost administratia precedenta? Nu primul mandat al domnului ROBU? Daca in 7 ani de primarie nu a reusit sa isi dea seama, sa plece la Bocsig! Cred ca nici acolo nu il alege nimeni primar!

  2. Zvonistica din cartier spune ca s-au improprietarit Cristestii cu toata zona aia si de aceea oamenii nu-si pot intabula casele.Primarul ne-ar putea lamuri dar nu vrea sa recunoasca acest adevar.

Dă-i un răspuns lui Costel Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.