6.2 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Klaus Iohannis, la institutul de cercetări împotriva cancerului din Timișoara: Sunteți chiar mai buni decât mi s-a spus!…VIDEO

Vizita președintelui din cadrul centrului de Terapii Genice și Celulare în Tratamentul Cancerului a adus discuții asupra viitorului, în materie de dezvoltare medicală, în Timișoara. Șeful statului a vizitat clinica medicală, deschisă acum aproximativ un an și jumătate, alături de mai mulți medici profesioniști.

Timișoara are trei astfel de centre de cercetare, plus unul în construcție. Unul se află în cadrul USAMVBT, în valoare de 15 milioane de euro, un alt centru la Universitatea Politehnică, cu o valoare de 17 milioane de euro, și în cadrul Electrochimiei de 12 milioane euro, iar un altul este în construcție un institut de cercetări de circa 12 milioane de euro. Toate institutele au fost finanțate cu ajutorul fondurilor europene, făcând parte dintr-o așa zisă axă de competitivitate.
”Am fost primul colectiv românesc care a intrat pe zona medicală într-un proiect de cercetare, în valoare de 10 milioane de euro, pentru terapiile genative. Noi aveam nevoie pentru a rămâne în competiția europeană de un centru nou, acreditabil, astfel încât finanțatorii străini să rămână cu noi. Aceste competiții presupun dezvoltarea de biotehnologii, care să ajungă la oameni. În Spitalul Județean din Timișoara nu aveam astfel de condiții. În 2010, competiția s-a finalizat și am câștigat banii europeni și am început construcția acestui centru. Centru care este axat pe două tipuri mari de cercetări: manipularea sistemului, imunoterapii în cancer și medicina regenerativă, precum și celule stem. În momentul de față, centrul se află în derularea a două proiecte europene”, a declarat coordonatorul centrului Oncogen, prof.dr. Virgil Păunescu.

Timișoara nu este doar locul unde a început Revoluția, ci este în continuare un oraș al inovării…

Prin vizita centrului medical, Klaus Iohannis și-a îndeplinit și cel de-al treilea motiv solid să viziteze Timișoara: ”Vă mulțumesc pentru că ne-ați prezentat astăzi o facilitate, care depășește cu mult așteptările mele. Realitatea este că sunteți mult mai buni decât mi s-a spus. Timișoara se poate bucura și de numele ”Timișoara Științifică”. Aici, la Oncogen, arată clar că domeniul universitar nu este rezonabil fără cercetare. Cercetarea trebuie să fie parte din acest sistem. Cred că avem mult de lucru în ceea ce privește dezvoltarea acestui domeniu. Important este să ne apucăm de treabă. Eu sunt foarte mulțumit că am ajuns azi în Timișoara. Am întâlnit oameni dedicați în ceea ce fac. Tot ce am văzut îmi confirmă faptul că Timișoara nu este doar locul unde a început Revoluția, ci este în continuare un oraș al inovării, un oraș unde competitivitatea se scrie cu ”C”. Vă felicit”!…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica că pune la cale sabotarea ședinței de guvern, programată joi, la Timișoara  | VIDEO

Joi, într-una din sălile Prefecturii Timiș, va avea loc o premieră a administrației naționale. Ședința obișnuită de Guvern va avea loc pentru prima dată în...

Noul magazin Altex din zona AEM își va întâmpina joi primii clienți. Se anunță o deschidere cu surprize și oferte speciale

Noul magazin va fi deschis începând de joi, 25 aprilie. Este cel mai mare magazin Altex din Timișoara. Toți cei care treg pragul sunt...

Citește și :