Karum Kamonchanok din Thailanda este una din cele mai silitoare eleve ale Timișoarei. Foto-Video

1132

Consiliul Local Timișoara a pornit, cu ani în urmă, o serie de evenimente ce urmau ca la fiecare final de an să răsplătească efortul pozitiv oricăruia se implică în actul de învățământ, cultură sau sport. Oricine are performanțe superioare trebuie evidențiat în concepția celor ce diriguiesc orașul. Și e foarte bine așa. Se creează o emulație de a fi primul între grupuri de tineri în spirit indiferent de vârstă.

Nici anul acesta nu este altfel. Gala Excelenţei Timişorene este un eveniment tradiţional anual, dedicat timişorenilor care s-au evidenţiat prin rezultate deosebite în diferite domenii de activitate, fiind organizat de Primăria Municipiului Timişoara şi finanţat de Consiliul Local Timişoara.

Joi, dis-de-dimineață, sute de copii însoțiți de dascăli și unii și de părinți au luat calea către sala de concerte a Filarmonicii ,,Banatul’’. Toți școlarii ce au obținut media zece au fost azi în centrul atenției meritate.

După cum a remarcat viceprimarul Timișoarei, Dan Diaconu, anul acesta se înregistreză un nou record. Sunt nu mai puțin de 508 elevi ce nu au în carnete medii mai scăzute decât cea maximă. În anii trecuți erau constant peste patru sute. Acum s-a trecut și peste această barieră psihologică a celor cinci sute. Recordurile sunt pentru a fi depășite.

Evenimentul a fost deschis de trupa Colegiului Național de Artă „Ion Vidu”, format din dascăli și elevi deopotrivă. Ce bucurie mai mare poate fi pentru elevii cei mai performanți să facă parte din aceeași orchestră cu profesorii lor? „Vidu Band” este o echipă de adevărați profesioniști, chiar dacă cel mai tânăr membru este doar în clasa a treia.

De la toate școlile din oraș au urcat, rând pe rând, pe scenă, cei mai buni copii de la clasa a cincea până la ultimul an de liceu. Au primit binemeritata recunoaștere sub forma unui premiu alcătuit din cărți și diplome. Nu au lipsit nici insignele de premianți.

De la Școala Gimnazială Numărul 6 a impresionat o întregă echipă de opt elevi ce au declarat ,,in corpore” că cea mai plăcută materie este matematica. Unii au mai adăugat și geografia, limba engleză sau câte o altă materie la ,,preferatele”. Dar tot în unanimitate au fost de acord că cel mai greu este la limba română. Un tânăr a mărturisit, deloc inhibat, că sportul nu-i place deloc, dar face eforturi cât poate și are noroc de o profesoară înțelegătoare.

Un caz aparte este o fetiță ce a venit din îndepărtata Asie, tocmai din Thailanda. La nici zece ani a plecat în lumea largă dând un exemplu că orice se poate cu dragoste de carte. În trei ani a reușit o integrare totală, vorbind o frumoasă limbă română și acum este premiantă cu media cea mai mare la toate materiile. Merită felicitările tuturor tânăra Karum Kamonchanok ce iubește toate materiile mai cu seamă engleza și matematica și este bună prietenă cu toți colegii. Este chiar esența multiculturalității ce fac dascălii acestei școli.
În zilele următoare vor mai urma și alte premieri pentru alți merituoși ce fac cinste orașului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.