John Farber se întoarce după jumătate de secol la fabrica unde a debutat ca laborant

597

Fabrica Azur este cunoascută de de toată lumea și în toată lumea. Nu există bănățean fălos de poarta sa de „pleu” să nu fi folosit barem odată cunoscuta cutie cu vopsea pentru a-și împrospăta culoarea de la intrare în curte sau gardul fie el de lemn fie de metal. Nu există gospodar de la bloc să nu fi dat cel puțin o dată cu pensula pe ușa de la garaj ori boxa în care ține murăturile. Fabrica de săpun de lângă Piața de Fân a devenit în decenii de dezvoltare o adevarată uzină chimică ce produce aproape orice.

Compania AZUR împlinește curând 93 de ani în producția de vopsele, devenind astfel unul dintre cele mai longevive branduri naționale și europene, dar și un simbol al prosperității și continuității economice timișorene. Dar începuturile firmei sunt mult mai vechi. De fapt sunt consemnați nu mai puțin de 172 de ani de industrie chimică. Cam pe la 1844 sunt cunoscute primele date consemnate istoric. Atunci iau ființă atelierele unite de lumânări și săpunuri. Mai mult ca sigur că existau mai multe mici ateliere și până atunci în arealul Fabricului. Din moment ce se vorbește de unirea lor înseamnă că erau și până atunci dar mai răzlețite.

În acea perioadă era nevoie de instrumente sigure pentru iluminat gospodăriile oamenilor.  Din acea epocă, în Timișoara era nevoie de lumină, așa cum acestă căutare a luminii în toate formele sale este și acum de actualitate. Dacă ne gândim la sloganul sub care orașul a căpătat onorantul loc de a reprezenta cultura europeană peste cinci ani, tot de lumină este vorba. S-a plecat de la lumina pâlpâitoare a unei lumânări și s-a ajuns la lumina spiritului.

Dar ce nevoi au impins la așa un avânt mica manufactură de la jumătatea secolului XIX? Cum a luat un asemenea avânt industria chimică incipientă?

Manufactura ce a luat ființă în anul 1844 se numea „Fabricile unite de ulei și săpun”, dar producea, ca unul din principalele produse, lumânări, după cum arată un logo-ul al unui document ce sărbătorea, la 28 septembrie 1944, centenarul fabricii. Se știe cu exactitate că aici se produceau uleiuri rafinate pentru consum alimentar dar și uleiuri pentru scopuri industriale. Săpunurile, la început destul de simple, prelucrau multitudinea de deșeuri rezultate de la abatoarele locale, pentru a obține materiale pentru spălat rufe. Dar, în timp, au fost prelucrate în mod superior până s-au obținut și săpunuri fine de toaletă, pe lângă alte cosmetice. În zeci de ani s-a ajuns la producții demne de a merge pe marile piețe ale întregului continent.

În acte din anul 1856 se consemnează că, în cartierul Fabric, pe această platformă industrială, cum ar fi numită azi, se ocupau de fabricarea lumânărilor de stearină nu mai puțin de 50 de lucrători calificați. Tot în această perioadă se amintește de două fabrici de ulei cu o producție anuală de 2000 chintale de ulei rafinat și 1000 chintale de ulei „necurat” (adică nerafinat). Doar din domeniul chimic se mai vorbește de două fabrici de oțet și una de lichioruri ce producea, printre altele, și 80.000 de sticle de rom anual. Cifrele sunt culese din datele consemnate de Camera de Industrie și Comerț, în jurul anilor 1853-1855.

Dar ceea ce va face fabrica cu adevărat cunoscută este acea simplă, doar în aparență, vopsea casnică. În aceste zile se sărbătoresc 93 de ani de producție de vopsele.

Povestea AZUR este strâns legată de Eugen( Jenő) Färber, una dintre cele mai proeminente personalități ale urbei de pe Bega din perioada interbelică. De tânăr s-a ocupat cu comerțul de lacuri și vopsele, ca reprezentant al unei firme de profil din Ungaria. Probabil că acest negoț era destul de profitabil, din moment ce era locatarul unuia din cele mai frumoase palate din centrul orașului, de pe Corso, clădirea lipită de palatul Lloyd. Tot ca semn al statutului său de om de vază a fost multă vreme în conducerea asociațiilor de comercianți și industriași locali. De la 1 august 1923  a înființat o societate comercială și astfel a început să și producă, nu doar să vândă aceste produse. Astfel a apărut „Fabrica Unită de Lacuri și Vopsele” pe malurile canalului Bega, pe ceea ce se numește azi Splaiul Peneș Curcanul, la numarul 4, ca o continuatoare a fabricii de săpunuri și lumânări. Iar cumnatul său, J.Taussig, a înființat o fabrică de solvenți organici, ce a devenit în timp Combinatul Petrochimic „Solventul”. Aici, în Fabric, se produceau o gamă largă de vopsele și lacuri pe bază de uleiuri sicative pentru diverse scopuri industriale și casnice. La început, produsele erau industrializate sub licența fabricii mamă din Budapesta.

După anul 1925, condițiile de import-export între România și Ungaria au devenit din ce în ce mai complicate. Taxele foarte mari și birocrația excesivă au pus multe piedici industriei din Fabric. Societatea comercială devine industrială și devine independentă de cea din țara vecină. Până în mai 1940, activitatea fabricii crește constant, însă un incendiu devastator distruge secția de lacuri și, parțial, secția de uleiuri. Acest incident determină achiziționarea de echipamente noi, performate la acea vreme, iar activitatea fabricii se reia după numai 3 săptămâni de la incendiu. O cotitură a fost și anul 1942, când începe producția de rășini de sinteză. În perioada premergătoare războiului, Fabrica Unită de Lacuri și Vopsele produce vopsea pentru armament, reușind să crească numărul angajațiilor la 115 în 1944. Dacă în 1923, la înființare, fabrica funcționa cu doar 15 angajați, dincolo de toate încercările și greutățile vremii, ajunge să fie una dintre cele mai cunoscute la nivel național, având în portofoliu clienți precum Uzinele „Astra” Brașov și Arad, Uzinele și Domeniile Reșița, Direcția Uzinelor Hunedoara, Fabrica Română de Explorări Făgăraș, Uzinele Solvay București și Concordia Ploiești. Dar… războiul bătea la ușă. Încă o încercare de trecut…

Fiul lui Eugen Färber este cel ce a dus mai departe tradiția familiei. John F. Farber (născut Ioan Färber, zis în tinerețe Jancsi) a văzut lumina zilei în 1925, în Timișoara. În anii războiului, este unul din conducătorii Cercului Cultural de la Liceul Izraelit, care era un refugiu cultural pentru tineretul evreiesc, ce nu avea acces la instituțiile de cultură de stat în perioada antonesciană. Mai mult decât atât, în anii 1943-1944 este trimis în detașamente de muncă obligatorie. Este absolvent al Facultății de Chimie din Cluj. În timpul studenției lucrează ca laborant în fabrica tatălui. Dar în 1948 fabrica este naţionalizată și trece în proprietatea statului. Tatăl său este arestat și eliberat doar după ce semnează o declarație prin care se recunoaște vinovat, fiind „exploatator al poporului” dar, și mai grav, era și președintele Asociației fabricanților timișoreni. Fuge peste graniţă într-un vagon cu fân. Iar Jancsi, la 23 de ani, sora lui, de 20 de ani, şi mama lor trec frontiera noaptea, prin Carei. Din Ungaria ajung la Viena, unde mama deschide, împreună cu o mătuşă, un atelier de modă. Este o experiență traumatizantă pentru întreaga familie împrăștiată în lume. De la Viena, după o scurtă ședere în Israel, John Farber ajunge la New York, unde studiază până obține doctoratul în chimie la Polytechnic Institute of Brooklyn. Se căsătorește cu o fostă timișoreancă, Maya Kleyman. Lucrează la firma de textile a socrului său, Leslie Kleyman, care, în 1950, întemeiază firma Leslie Kleyman Corporation. În 1952 John Farber dezvoltă în cadrul firmei departamentul de produse chimice. Firma adoptă numele de ICC Industries și devine unul din cele mai mari conglomerate de uzine chimice din SUA, având, conform listei Forbes pe 2012 pozitia 148, cu vânzări de 3 miliarde de dolari. Firma are birouri în SUA, Europa, Orientul Apropiat și Asia și deţine numeroase fabrici de produse chimice, farmaceutice şi de mase plastice pe toate continentele. ICC Industries este proprietatea familiei Farber. În 1999, ICC cumpără fabrica de lacuri şi vopsele „Azur”din Timişoara, fabrica înființată de Eugen Farber în 1923 și pe care a pierdut-o prin naționalizare.

În Timişoara, fabrica merge mai departe cu mai multe sau mai puține probleme. O parte din fabrică primeşte numele de Lumina pentru o perioadă scurtă. Iar de la 1 noiembrie 1948 sunt din nou comasate sub denumirea „Întreprinderile Chimice Gheorghe Doja”. Din 1963, noua fabrică primește denumirea de Fabrica de Lacuri și Vopsele AZUR Timișoara. În 1967 se dă în folosință secția Nitro, ca urmare a dezvoltării producției de mobilă din România, ce avea nevoie de aceste lacuri nitrocelulozice. Fabrica de pe malul Begăi devine neîncăpătoare și se construiește o nouă uzină chimică pe platforma din Calea Buziașului. Aceasta este inaugurată în 1980 și asigura capacități sporite de producție și spații noi de depozitare.

Din cauza economiei șchioape din anii 1990 și a inflației, fabrica intră în spirala producției scumpe și a vânzării ieftine a mărfii. Este momentul când vine colacul salvator din partea ICC Industries Inc., New York, proprietate a dr. John Farber. Fiul lui, Eugen Farber cumpară pachetul majoritar de acțiuni. Fabrica revine astfel, în 1999, după 50 de ani, în proprietatea familiei Farber. Un alt an important este 2008, când Azur și-a împărțit afacerea pe 2 divizii: Divizia Vopsele, Rașini și Divizia Compozite. Iar în 2009 se inaugurează o nouă linie tehnologică automată pentru produse pe bază de apă.

2012 – se implementează standardul ISO 22000 pentru sistemul de management al siguranței alimentelor în cadrul instalației “Frutarom”, certificat de catre SRAC.

În 2013, John F. Farber, cel ce salvat industria chimică timișoreană de la autodistrugere, este inclus în topul Forbes printre cei 400 cei mai bogați americani, fiind unul din cei 39 de americani născuți în afara SUA de pe această listă. Este tipic pentru John F. Farber că nu a manifestat nicio satisfacție la auzul acestei vești și a refuzat să acorde interviuri.

După 50 de ani, John Farber se reîntoarce la Timișoara, orașul său natal și îndreaptă o greșeală ce a distrus generații și a sacrificat o lume înfloritoare.

Condusă de directorul Zoltan Jakab, compania AZUR reușește nu doar să revină la gloria care a consacrat-o, ci să se dezvolte în continuare, fiind una dintre cele mai competitive fabrici de profil din România, ce a trecut granițele recunoașterii  europene și chiar mondiale. Măsurile manageriale care reușesc să dinamizeze activitatea companiei, investiția permanentă în oameni și formarea unui adevărat nucleu familial în echipa de angajați au asigurat succesul fabricii și continuă să rămână o rețetă de succes, într-o eră caracterizată de viteză și politică a schimbării.

Compania se implică permanent în cele mai importante proiecte în folosul comunității: investiții la grădina Zoo din Timișoara și Muzeul Satului Bănățean, reabilitare de obiective publice cu produse oferite gratuit de AZUR, sprijinirea proiectelor educative și culturale pentru tineri și copii, activități interactive pentru public.

AZUR va continua să demonstreze, cum spune și președintele ICC Industries, dr. John J. Farber, că “Prin pasiune, credință și curaj, totul poate fi posibil”. Acestea sunt valorile care definesc brandul timișorean, principiile care i-au asigurat această longevitate și cele care stau la baza unui viitor în care vom persevera în „a schimba natura lucrurilor”.

LĂSAȚI UN MESAJ