3.1 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Jackie Ionescu și Cici Manolache, sărbătoriți de Fundația Politehnica la împlinirea a 80 de ani

Eveniment deosebit, joi seară, în Sala Mare a Senatului de la Rectoratul Universității Politehnica din Timișoara. Poliști din aproape toate generațiile ultimei jumătăți de veac i-au sărbătorit pe Ion V. Ionescu și Cicerone Manolache la împlinirea a 80 de ani. Printre invitați s-a aflat Ilie Gârleanu, cel care în 20 iulie va împlini 86 de ani și care a fost la Poli, numită Știința pe atunci, în ”Echipa de aur” a anilor ’50, câștigătoarea Cupei României 1958, primul trofeu din istoria fotbalului timișorean postbelic.

Palatul Lloyd din centrul Timișoarei, superba construcție care e sediul conducerii UPT, a strâns laolaltă zeci de foști jucători care au scris istorie pentru Politehnica Timișoara. Alături de ei, foști rectori ai UPT, dar și rectorul în funcție, prof. univ. dr. ing. Viorel-Aurel Şerban, precum și alte cadre didactice și prieteni apropiați.

Au fost vizionate filme documentare despre cariera celor doi sărbătoriți, cu unele imagini prezentate chiar în premieră.

Ion V. Ionescu s-a născut la 2 mai 1936, la Rudna (jud. Timiș). Este cel mai titrat antrenor din istoria polistă, cucerind Cupa României 1980, eliminând pe Celtic Glasgow din Cupa Cupelor în același an și reușind mai multe promovări în prima divizie.

Cicerone Manolache a văzut lumina zilei la Păunești (jud. Vrancea), la 16 mai 1936, jucând la Poli în anii ’60, perioadă în care a fost și vârful de atac al naționalei României. Ulterior a fost și antrenor la club, activând și în Africa și cucerind chiar, ca tehnician, Cupa Campionilor Africii!

Evenimentul a fost organizat de Fundația Politehnica.

Alte subiecte :

Citește și :