Îți spun un secret

366
  1. Discreţia este o virtute rară în zilele noastre. Abia de spui unui cunoscut sau apropiat un mic secret, că persoana îl şi răspândeşte cu sârg. Dacă vrei sigur să se afle o informaţie, atunci nu ai decât să mimezi că e ceva „strict secret”. Reţeta e sigură! Mai mult decât atât, în comunităţile mici aproape că nu există secrete. De fapt, o celebră butadă spune că într-o comunitate trebuie să existe un ziar nu pentru că există secrete, nu pentru că nu se ştie cine e încurcat cu cine, ci doar pentru a afla cine a fost prins.
  2. Societatea modernă se opune secretului, spre deosebire de cea antică sau medievală unde aproape totul era secret. Fiecare meserie avea secretele ei, împăraţii chinezi păstrau cu străşnicie secretul măsurării timpului, sanctuarele sacre ascundeau taine adânci despre cosmos, ordinele călugăreşti protejau zeci de secrete despre medicamente sau chiar despre prepararea vinului. Ca să nu mai vorbim despre societăţile secrete! Și, aici, mă refer la masoneria operativă, adică acea masonerie care, între secolele al XII-lea și al XV-lea, a construit mii de catedrale. Dintre care unele nu ar putea fi construite astăzi, în ciuda progresului tehnic! Începând cu secolul al XVIII-lea, societățile secrete și-au învăluit riturile și membrii într-un secret nu prea bine păzit. Fiindcă au apărut sute de cărți despre ceea ce se făcea și discuta acolo. S-a spus, pe bună dreptate, că secretul lor era incomunicabil: ca şi cum ai încerca să povesteşti în cuvinte o simfonie sau o stare de beatitudine.
  3. Regimurile autoritare, dar și cele totalitare urăsc, înainte de toate, secretul atunci când este vorba despre ceea ce fac oamenii. Sub stăpânire spaniolă, olandezilor li s-a interzis să pună perdele la ferestre. Pentru ca să se vadă dacă oamenii uneltesc. Comuniștii au racolat membri ai familiilor ca să ne afle toate secretele. Chiar și cele mai nevinovate. Asta în timp ce Securitatea era, de fapt, o societate secretă.
  4. Ce secrete am avea noi, românii, pe care să le protejăm de străini?

Eu cred că noi, românii, nu avem de apărat secrete, ci taine, miracole. Iar prima dintre aceste taine este chiar supravieţuirea. De-a lungul istoriei, de-a lungul comunismului, de-a lungul tranziţiei şi de la un salariu la altul.

Al doilea secret bine păstrat se referă la un blestem teribil. Acela de a reîncepe mereu şi de a nu construi nimic. De a rămâne mereu în afara istoriei, de a pierde veşnic câte un tren. De a nu avea nicio fărâmă de responsabilitate în faţa propriului destin. De a ne alunga şi batjocori marile valori, fie sub comunism, fie sub democraţie.

Al treilea secret bine păstrat este secretul hoţiei şi al pârjolirii la guvernare.

Al patrulea este că în România încă mai trăiesc oameni.

  1. După mai bine de 25 de ani de la Revoluţie, România poartă în insomniile ei două secrete teribile: cel al Securităţii şi cel al Revoluţiei cu morţii ei. Dacă ele nu ar mai fi, România chiar că ar fi.

LĂSAȚI UN MESAJ