Italienii au pus ochii pe București și Timișoara. Dar mai ales pe Timișoara…

509

În Piața Unirii nr.3 (clădirea Constructim), la etajul 2, a avut loc, marți, deschiderea oficială a Camerei de Comerț Italiană pentru România (CCIpR), sucursala Timișoara.

În CCIpR, la nivelul întregii țări, deocamdată, sunt înscrise peste 250 de societăți și asociații, printre care se pot identifica cele mai importante societăți italiene prezente în România, precum și societăți cu capital mixt sau integral românesc.

Evident, principalul obiectiv al CCIpR este acela de a favoriza dezvoltarea schimburilor comerciale între România și Italia, colaborarea între investitorii celor două țări, furnizând informații și acordând asistență în procesele de internaționalizare.De asemenea, CCIpR reprezintă interesele propriilor asociați în fata autorităților române.

Din punct vedere al relațiilor economice bilaterale, conform informațiilor existente la nivelul Ambasadei Italiei la București, schimburile comerciale între Italia și România au atins o valoare totală de 11,4 miliarde de euro în 2012. Valoarea totală a importurilor a fost de circa 6 miliarde de euro, diminuate cu 4,3% față de 2011, Italia fiind a doua țară, după Germania, cu o pondere de 10,9% din total.

Și în ceea ce privește exporturile, Italia s-a clasat pe locul al doilea printre țările de destinație, cu o valoare de 5,4 miliarde de euro în 2012, cu o scădere de 6,2% față de anul precedent și cu o cotă de 12,1% din total.

În ultimii zece ani, Italia deține primul loc în ceea ce privește numărul de firme înregistrate în România: 32.726 de firme înregistrate la 30 iunie 2012, dintre care 16.118 active.
Se află, tot din 2012, pe locul șapte în ceea ce privește volumul de capital investit (nu sunt luate în considerare investițiile realizate de către companiile italiene rezidente în țări terțe).

Cifrele din raportul bilateral sunt impresionante: peste un milion de cetăţeni români prezenţi în Italia, peste 400 de zboruri săptămânale care leagă cele două țări din 27 de aeroporturi, circa 800.000 de români angajați la firmele italiene din România, iar în Italia sunt înregistrate 32.452 de firme românești.

Reprezentantul din Timiș, Vincenzo Moderno, a declarat că o sucursală CCIpR era necesară în Timișoara, având în vedere că zonele cele mai populate de cetățeni italieni sunt București și Timișoara.

Firmele italiene sunt răspândite în multe zone ale tării, dar, mai ales în judeţul Timiş, s-a reconstituit un adevărat model regional italian, cu peste 4.125 de firme italiene şi mixte înregistrate. În județul Timiș şi în judeţele limitrofe (Arad, Bihor, Cluj) se concentrează şi o treime din numărul total de întreprinzători italieni prezenţi în România, în timp ce o cincime dintre aceştia au făcut investitii în zona municipiului Bucureşti.

Pe de altă parte, aproximativ 300.000 de hectare de teren arabil au fost deja achiziționate de către companii cu participare italiană, Italia fiind cel mai mare investitor străin în sectorul agricol din România.

1 COMENTARIU

  1. Terenurile agricole sa fie interzise la vanzare catre cetatenii straini ! Sa se ia exemplul Germaniei, al Frantei si al altor state din U.E. ! Terenurile deja vandute sa fie NATIONALIZATE , in sensul ca sa NU FIE CONFISCATE CI TRECUTE IN PROPRIETATEA STATULUI ROMAN SI DATE IN ADMINISTRARE ( concesiune ) PE O PERIOADA DE 50 DE ANI ACTUALILOR PROPRIETARI !

LĂSAȚI UN MESAJ