Ironia sorţii! Guvernul nu mai are bani pentru pensiile speciale ale parlamentarilor

391

Premierul Mihai Tudose este presat de foştii colegi parlamentari, pensionaţi între timp, să le dea mai mulţi bani la rectificarea bugetară din august.

Guvernul trebuie să găsească rapid 18,3 milioane de lei cu care să „trateze” efectul pervers al legii salarizării: creşterea cu până la 70% a pensiilor speciale pentru parlamentari. Surse politice susţin că, la Senat, banii s-au terminat, iar foştii aleşi fac presiuni să îşi primească un drept pe care tot ei şi l-au stabilit prin lege. 6 milioane de lei ar fi necesarul pentru cei peste 200 de foşti senatori, în timp ce Camera – pentru 480 de persoane – ar avea nevoie de 12,3 milioane, până la finalul lui 2017.

Este vorba despre plata pensiilor speciale, care au crescut de la 1 iulie, ca efect al intrării în vigoare a Legii salarizării unitare. Patru milioane de euro este suma cerută de conducerile Senatului şi Camerei Deputaţilor, pentru plata celor 700 de pensii speciale, unele dintre ele fiind şi de 10.000 de lei.

Pentru că este vorba de propriul buzunar, aleşii care au adoptat Legea pensiilor speciale au decis ca sumele primite să crească ori de câte ori creşte şi indemnizaţia parlamentarilor în funcţie.

Dacă în luna iunie, un parlamentar pensionat primea 2.032 de lei pentru patru ani petrecuţi în Legislativ, pentru iulie va încasa 3.445 lei. Iar pentru cei care au trei sau mai multe mandate, pensia specială a crescut de la 6.096 de lei la 10.335 lei PE LUNĂ. Atenţie! Aceste sume se adaugă pensiilor pentru limita de vârstă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.