Iosif Vissarionovici Stalin, cel mai mare criminal din istoria omenirii?

742

5 martie 1953: Moare Iosif Vissarionovici Stalin în vârstă de 74 de ani.
Trupul său a fost mumificat și păstrat în Mausoleul lui Lenin până la 3 octombrie 1961, când a început destalinizarea în Uniunea Sovietică.
Trupul lui Stalin a fost îngropat, după aceea, lângă zidul Kremlinului.

Iosif Vissarionovici Stalin, născut Ioseb Besarionis Dze Jugashvili, la 18 decembrie 1878, în orașul Gori, Georgia, în familia cizmarului Vissarion Ivanovici Djugașvili, spune Wikipedia.
Mama, Ekaterina Geladze, provenea dintr-o familie de iobagi din Osetia.
A devenit Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în 1922, în urma morții lui Vladimir Ilici Lenin.
Din 1946, a deținut și funcția de prim-ministru al Uniunii Sovietice.

Iosif, denumit din afecțiune „Soso”, a fost, practic, singur la părinți, cei trei frați ai lui Stalin murind de tineri.
În 1913, a adoptat numele Stalin, ceea ce înseamnă „de oțel” în rusă.

Prima soție a lui Stalin a fost Ekaterina Svanidze, cu care a fost căsătorit numai trei ani, până la moartea acesteia, în 1907.
A doua soție, Nadejda Allilueva, s-a sinucis în 1932, împușcându-se după o ceartă cu soțul ei, lăsând o scrisoare de adio. În mod oficial, ea a murit de boală.

Distrugerile provocate de colectivizarea forțată au fost responsabile de foametea teribilă care a cauzat moartea a peste 5 milioane de oameni, între anii 1932-33, în mod special în Ucraina și în regiunea inferioară a fluviului Volga.
Persecuția continuă din anii 1930-1940 a dus la dispariția bisericii ortodoxe ruse aproape completă.
Pe la 1939, mai puteau fi numărate câteva sute de parohii active, față de aproape 57.000 în 1917.
Multe biserici au fost demolate și zeci de mii de preoți, călugări și călugărițe au murit sau au fost întemnițați.
Puțin înaintea, în timpul și imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, Stalin a dirijat, personal, o serie de deportări la o scară nemaiîntâlnită, care a afectat profund harta etnică a Uniunii Sovietice.
Peste 1,5 milioane de oameni au fost deportați în Siberia și în republicile central-asiatice.
Următoarele grupuri etnice au fost total sau parțial deportate: polonezii, coreenii, germanii de pe Volga, tătarii din Crimeea, calmîcii, cecenii, ingușii, balkarii, karaciaii, turcii meskhetiani, bulgarii, grecii, armenii, lituanienii, letonii, estonii.
Un mare număr de culaci (chiaburi) fără deosebire de naționalitate au fost deportați în Siberia sau în Asia Centrală.
De asemenea, românii si basarabenii au fost deportati cu miile in lagărele din Siberia, iar numeroși alții au fost asasinați la Fântâna Alba și lângă Odesa.
A ordonat lichidarea a 20.000 de prizonieri români în lagărul de la Bălți, una dintre cele mai mari crime de după război.
În februarie 1956, Nikita Hrușciov a condamnat deportările ca pe o violare a principiilor leniniste și le-a permis celor mai mulți deportați să se întoarcă la casele lor.
Totuși, nici până la sfârșitul anului 1991 tătarilor, turcilor, și germanilor de pe Volga nu li se permisese să se reîntoarcă, în masă, pe pământurile strămoșești.

Aproximativ un milion de oameni au fost uciși în perioadele 1935-1938, 1942 și 1945-1950 și milioane de oameni au fost încarcerați în Gulag = lagărele de muncă.
În Georgia, aproximativ 80.000 de oameni au fost împușcați pe timpul anilor 1921, 1923-1924, 1935-1938, 1942 și 1945-1950 și mai mult de 100.000 de oameni au fost transportați în Gulag.
Pe 5 martie 1940, Stalin și alți lideri sovietici au semnat un ordin pentru executarea a 25.700 de intelectuali, inclusiv 14.700 ofițeri prizonieri de război polonezi.
Între 1939 și 1941, peste 1,8 milioane de foști cetățeni polonezi au fost uciși sau deportați.
Mortalitatea din lagărele de muncă și din închisori, ca și terorismul de stat, deportările și epurările politice, au făcut milioane de victime de care Stalin și tovarășii săi sunt responsabili direct sau indirect.
Câte milioane de victime au murit pe vremea lui Stalin este o chestiune îndelung disputată.
Deși nu s-a recunoscut o cifră oficială de către guvernele sovietic sau rus, cele mai multe estimări sunt între 8 și 20 de milioane de victime.
Comparații ale rezultatelor recensămintelor din perioada 1926-1937 sugerează decesul a 5 – 10 milioane de oameni în plus față de ce ar fi fost normal în acea perioadă, cei mai mulți morți de foame în perioada 1931-1934.
Recensământul din 1926 arată că populația Uniunii Sovietice era de 147 milioane, iar în 1937 recensământul da un total de 162-163 milioane.
Cifrele sunt cu 14 milioane mai puțin decât valoarea estimată a populației și nu au fost dezvăluite, totul fiind considerat „sabotaj”, iar cei care s-au ocupat de organizarea recensământului au fost aspru pedepsiți.
Un alt recensământ s-a făcut în 1939, totuși cifra de 170 milioane este atribuită direct deciziei lui Stalin.
Trebuie notat faptul ca cifra de 14 milioane nu trebuie să însemne, în mod automat, 14 milioane de morți suplimentari, atâta vreme cât 3 milioane s-ar putea să fie nașteri care nu au avut loc ca urmare a reducerii fertilității sau a controlului nașterilor.
50 de milioane reprezintă cifra cea mai mare care a fost estimată pentru perioada 1920 – 1953…

Răspuns dat de Stalin lui Churchill în timpul Conferinței de la Ialta în 1945: „Moartea unui om este o tragedie. Moartea a milioane este statistică”.

Comparativ, al doilea Război Mondial a provocat moartea directă sau indirectă a peste 70 de milioane de oameni, aproximativ 3% din populația mondială de la acea vreme.

LĂSAȚI UN MESAJ