Iohannis reformulează, de fapt, punctul 8 al Proclamației de la Timișoara!

908

De foarte multă vreme, Președintele Iohannis însemna, pentru mine, un șir continuu de dezamăgiri. De iritări chiar. Prima dezamăgire a fost chiar turul întâi al înfruntării cu Ponta. Vă amintiți, Iohannis a venit la întâlnirea cu Ponta ca și cum ar fi mers la o bere. Sigur, a câștigat în cele din urmă, dar asta nu i s-a datorat lui, ci golănașului Ponta și unui întreg șir de emoții datorate românilor de afară.

După care am asistat la o sarabandă de gesturi ce i-au adus foștii votanți în pragul isteriei: numirea unor personaje mai mult decât dubioase în imediata lui apropiere, pactizări tacite cu Antena 3, ridicole gesturi de orgoliu în vizitele externe, lungi vacanțe românești, dar, mai ales, și mai lungi tăceri săsești. România, oricât ar dori să spună altceva admiratorii lui liberali, părea o țară condusă de un personaj surd, mai degrabă îmbălsămat, nereactiv, fără terminații nervoase.

Devenise — iertată-mi fie expresia — un fel de Regină Elisabeta a II-a a României ceva mai înaltă.

Fenomenul, dincolo de diversele speculații, cred că se datorează unei confuzii de roluri: Iohannis credea că devenise Primarul României — un fel de Sibiu mai baban — nu Președintele ei. Spre deosebire de un primar, Președintele României nu gestionează țara, ci îi ține ferm cârma să nu eșueze. Cu alte cuvinte, e mai atent la viitorul ei decât la prezent. Drept pentru care ține mâna pe cârma corabiei atât de ferm încât România să nu își piardă direcția europeană și euro-atlantică. Atât și nimic mai mult. Numai că asta e mult mai greu decât întreaga muncă a unui guvern. Fiindcă, într-o țară cu un parlament suprasaturat de penali, într-un joc electoral parșiv în care populismul face ravagii, cu un Avocat al Poporului ce reacționează la doleanțele pușcăriașilor de elită, e nevoie nu de un președinte jucător, ci de un președinte cu voce fermă și clară.

Care să spună, ferm și clar, ceea ce omul obișnuit știe: că nu se mai poate cu minciuna și furtul. Exact cum a reacționat Președintele Iohannis la Timișoara în deschiderea anului universitar de la Universitatea de Vest Timișoara. Într-un discurs sincer, simplu, clar, net, apăsat, fără volutele ridicole ale unui Crin Antonescu.

Și cum a continuat, a doua zi, când a anunțat sec că nu va nominaliza niciun premier urmărit, condamnat sau cu probleme penale.

Practic, o asemenea declarație a deschis campania electorală și a făcut un lucru extraordinar: a reluat, într-o formă adecvată climatului politic de astăzi, Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara.

Va urma exact ceea ce a urmat în 1990 sau Președintele a făcut această declarație de Om de stat fiindcă știe el ce știe?

3 COMENTARII

  1. Presedintele este acelasi om, nu si-a schimbat modul de gandire. Dar este un om pragmatic, analizeaza atent, ca la sah si isi adapteaza discursul conditiilor. Mi-ar fi mare rusine sa scriu in astfel de articol in care sa spun ca nu am avut incredere in Iohannis de la inceput. Tolcea fac parte din mutii intelctuali romani de prima mana care ne-au subminat sistematic increderea in presedinte. Si care au fost convinsi mereu ca stiu ei mai bine decat presedintele cum ar trebui sa se acesta sa se poarte, si ce ar trebi sa spuna. Toti dau dovada rusinoasa de lipsa de respect fata de meseria sau personalitatea altora. Voi va dati sema ce poate fi in mintea si sufletul unui presedinte cu astfel de cetateni? Dezolant. Sa nu ne mai miram ca nu progresam.

LĂSAȚI UN MESAJ