Ioan Holender renunță la titlul de ”Președinte de Onoare” al Asociației Timișoara Capitală Europeana a Culturii. Ce îi transmite Simonei Neumann

3354
Ioan Holender a transmis un mesaj dur către președintele Asociației Timisoara – Capitală Europeană a Culturii, Simona Neumann, în care anunță că se retrage din ,,funcția” de Președinte de Onoare al asociației. Motivele sunt prezentate mai jos, în mesajul redactat de maestrul Holender:

„Având în vedere că nu am fost nicicănd consultat de Asociația Timișoara – Capitală Europeană a Culturii, deși sunt Președintele de Onoare al acesteia, mă retrag din această “funcție”, pe care în fond nu am îndeplinit-o niciodată și pe care nu mai doresc să o dețin. Vă rog să excludeți numele meu din acest context.

Sunt alături de intelectualii orașului meu, personalități precum Tolcea, Ungureanu, Jecza, Vighi, Lupu Hausvater, Babeți, Armanca, Gârboni, Murgu, s.a., care din câte am înțeles, nu sunt implicați și nici măcar consultați în privința TM 2021.

Pe de altă parte, ca Director Artistic al Asociației Timișoara – Capitală Europeană a Culturii a fost angajat un cetățean din Suedia, care nu are nicio tangență cu Timișoara și care nici măcar nu cunoaște limba română.

Bineînțeles că nici despre alcătuirea boardului asociației nu am fost informat, aflând doar deunăzi că și soțul doamnei Neumann este unul dintre membrii acestuia.

Vă rog să comunicați decizia mea.

Va multumesc!”, a scris Ioan Holender.

foto – tvr.ro

LĂSAȚI UN MESAJ