Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile), celebrată de ortodocși și greco-catolici-VIDEO

385

Credincioșii ortodocși şi greco-catolici sărbătoresc duminică Floriile, zi care amintește de intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de mulțimi de oameni cu ramuri de măslin şi finic.

Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile) este sărbătorită în duminica dinaintea Învierii Domnului. Intrarea lui Iisus în Ierusalim este singurul moment din viața Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat. De data aceasta își pregătește singur intrarea, conform profețiilor din Vechiul Testament, ca să fie recunoscut după Lege că este Mesia, Mântuitorul lumii.

Primele mențiuni despre această sărbătoare provin din secolul al IV-lea. Cei dintâi care o pomenesc sunt Sfântul Epifanie, căruia i se atribuie două predici la această sărbătoare, și pelerina apuseană Egeria, care, în însemnările ei de călătorie descrie modul în care se celebra această duminică în Ierusalim, spre sfârșitul secolului al IV-lea. De la unii dintre marii părinți ai Bisericii, între care se află Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Ambrozie și Sfântul Chiril al Alexandriei, există predici celebre ținute în cinstea ei.

De Florii, oamenii merg la biserică pentru a sfinți crenguțe de salcie pe care le pun la geamuri, la uși sau la porți. În unele părți ale țării locuitorii de la sate se încing cu ramurile de salcie peste mijloc. Credința spune că acest ritual îi apără de boli și îi face mai robuști. De asemenea, apără casa de rele și o protejează de evenimente neplăcute.

Ramurile de salcie care se împart în biserică în ziua de Florii simbolizează ramurile de finic cu care l-au întâmpinat mulțimile în Ierusalim pe Iisus.

Începând cu seara de duminică, în biserici începe săvârșirea slujbelor, numite denii. Acestea evocă toate momentele importante petrecute în viața Mântuitorului între ziua Intrării triumfale în Ierusalim și până la Învierea Sa din morți.

Cu ziua de Florii începe ultima săptămână a Postului Paștilor, numită Săptămâna Patimilor, în care creștinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

Două dintre aceste denii au o semnificație aparte și o structură specială.

Astfel, denia din Joia Patimilor, cunoscută și sub numele de Denia celor 12 Evanghelii, recapitulează și actualizează în conștiința credincioșilor istoria mântuirii, începând cu Cina cea de Taină și continuând cu prinderea Mântuitorului în grădina Ghetsimani, aducerea Lui la arhiereii Ana și Caiafa, condamnarea de către Sinedriu, judecarea de către Pilat, batjocorirea, răstignirea și moartea, încheind cu punerea în mormânt.

Denia de vineri seară cuprinde rânduiala Prohodului Domnului, care evocă deopotrivă durerea nespusă la vederea Fiului lui Dumnezeu pe cruce, precum și nădejdea în biruința Învierii ce se întrezărește. Slujba se încheie cu procesiunea de înconjurare a bisericii, care simbolizează înmormântarea Domnului.

Tradiţii populare de Florii

Te duci cu orice floare la biserică şi te întorci cu mâţişori de salcie. Cu ei atingi copilul din casa ta sau vitele din gospodărie, ca să crească mari şi sănătoşi. Mâţişorii îi aşezi la icoana ta sfinţită. Cu ei vei mai binecuvânta şi oameni şi lucruri de trebuinţă, ca ele să nu-ţi fie răi şi ostile.

Astăzi, de te-ai ţinut de post, este ultima dezlegare la peşte de dinainte de Paşte şi înaintea unei săptămâni a patimilor, când va fi chiar post negru.

Nu uita, să faci buruienile clocotite din care se face vopseaua ouălor de Paşte.

De vrei să-ţi speli părul, vezi cu unii creştini cred că încărunţesc de se spală de Florii, iar alţii îşi pun busuioc şi canafii din prapor de la înmormântare de fecioară, ca să le strălucească părul, în apa fiartă.

LĂSAȚI UN MESAJ