Într-o săptămână vin 5 tramvaie moderne. Când vor circula?

397

Paşi mici spre normalitate! Municipalitatea anunţă că în maximum o săptămână în oraş vor exista 5 tramvaie moderne. Două le cunoaştem, circulăm cu ele, unul a ajuns zilele trecute în oraşul de pe Bega, iar două ajung peste câteva zile. Când vor circula toate 5 şi pe ce linii? Lucrurile nu sunt clare.

„Vestea bună este că săptămâna viitoare o să ne mai vină încă două. Cel sosit este făcut la Paşcani, ne va veni încă unul de la Paşcani şi unul de la Arad. Vom ajunge în curând să avem cinci”, spune edilul şef.

Cel ajuns în depoul RATT şi cele două tramvaie care urmează să ajungă vor intra, aşa cum ne-am obişnuit, în teste suplimentare. Nu se ştie cât vor dura acestea, aşa că administraţia oraşului anunţă ca termen de punere în funcţiune a garniturilor finalul anului.

„Eu cred că vor circula toate trei până la sfârşitul anului. Ele sunt supuse unor verificări pentru a fi siguri că nu au suferit defecţiuni pe parcursul transportului. Se fac remedieri şi apoi se intră în teste. Au fost trimise în total 14. Două le avem, apoi alte cinci şi alte 7”, a declarat primarul Timişoarei, Nicolae Robu.

Ultimul tramvai sosit a fost deja subiectul unor dezbateri. Oamenii din zona depoului RATT, care au reuşit să vadă garnitura, au reclamat calitatea îndoielnică a manoperei.

„Nu pot să cred că semnalizarea este lipită cu silicon, ci nu cu şuruburi. Tramvaiele astea cât vor rezista? 6-8 ani?, sau deja exagerez… cele ce-au venit anul trecut deja îşi petrec timpul mai mult în depou”, a scris cineva pe formului RATT.

„Până la urmă e tăiat tramvaiul ăsta în faţă? M-am tot uitat la poze, ar părea că ar fi capac acolo, dar îmbinarea e prea… bună, adică parcă e o singură piesă, şi nu văd cum s-ar prinde, decât dacă nu pe dedesubt cumva pentru că semne de la şuruburi nu văd deloc. După dunga aceea albă de pe muchie pare a fi tăiat materialul, ăla fiind un semn de „bruscare” a plasticului din care e făcută masca din faţă”, a mai scris un membru al formului RATT.

Primarul susţine că totul este în regulă şi verificările de acum vor scoate la iveală orice eventuală greşeală.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ