Insula Poveglia este una înfricoşătoare dintre numeroasele insule mici din laguna dintre Veneţia şi Lido. VIDEO

204

Potrivit unor legende, ea ar fi fost bântuită de fantomele a mii de oameni, care ar fi murit aici, când insula a servit drept colonie de carantină pentru victimele ciumei, pe vremea lui Napoleon, iar mai târziu ca un azil pentru bolnavii mintal.

Medicul psihiatru care a condus spitalul era un psihopat care şi-a tortutat şi măcelărit pacienţi săi, iar mai târziu şi-a pus capăt vieţii aruncându-se de pe clopotniţa insulei. Dupa ce spitalul a fost închis, insula a rămas abandonată timp de aproape 50 de ani. Pescarii au evitat zona din cauza fricii de multiplele oase umane.

Insula Poveglia a intrat în cărţile de istorie pentru prima data în 421. Primii locuitori ai insulei erau refugiaţii care se adăposteau de invadatorii barbari huni conduşi de înfricoşătorul Attila Hunul, care a devastat continentul.

Pentru următoarele câteva secole, Poveglia a avut o perioada liniştită. Oamenii extrăgeau sare, se ocupau cu pescuitul şi cu agricultura. Către anul 1379, populaţia insulei a început să crească, la fel şi importanţa sa. În acest timp, Veneţia a fost atacată de flota Genoveză. Oamenii din Poveglia au fost evacuaţi în grabă într-un loc mai sigur.

Aceasta este cea mai nouă şi mai mică Republică din Europa. Peste 160.000 de persoane au depus cerere pentru cetăţenie

Prin 1645, guvernul veneţian a construit cinci forturi octogonale pentru a proteja şi a controla intrările în lagună. Octogonul Poveglia este unul dintre cele patru care încă mai există pe insulă.

În anul 1776, biroul de Sănătate Publică a deschis pe insulă un punct de examinare pentru a inspecta toate bunurile şi oamenii care veneau şi pleacau cu vaporul din Veneţia. În 1793, atunci când au fost înregistrate mai multe cazuri de ciumă, infectaţii au fost debarcaţi forţat şi închişi temporar pe insulă. Însă atunci când ciuma a luat proporţii pandemice în Europa, Insula Poveglia a devenit terenul de ”depozitare” al bolnavilor şi celor infectaţi. Se estimează că aproximativ 160.000 de oameni au trăit şi au murit aici. Unele legende spun că aproape jumătate de insulă conţine rămăşiţe umane.

sursa: http://www.banatfm.ro

LĂSAȚI UN MESAJ