Inspectoratul Școlar Timiș și Liceul Pedagogic din Timișoara, acuzate de discriminare. Ce amenzi au primit

751
liceul pedagogic

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării acuză de discriminare Inspectoratul Școlar Timiș și Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara. Pentru că au impus criterii de selecție pentru clasa pregătitoare discriminatorii, cele două instituții au fost sancționate. Astfel, ISJ Timiș va trebui să plătească o amendă de 4.000 lei, pentru că a aprobat criteriile propuse de Liceul Pedagogic din Timișoara, iar unitatea de învățământ s-a ales cu o amendă de 2.000 lei. Decizia a fost luată astăzi de colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care s-a întrunit în ședința de soluționare a petițiilor.

Criteriile de selecție pentru clasa pregătitoare aplicate de Liceul Pedagogic Carmen Sylva din Timișoara reprezintă discriminare, conform art. 2 alin. 1 și art. 11 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, avizarea favorabilă a acestor criterii de către Inspectoratul Școlar al județului Timiș intră sub incidența art. 2 alin. 4 al Ordonanței. S-a aplicat amenda contravențională în cuantum de 4.000 lei inspectoratului, și 2.000 lei liceului, conform prevederilor art. 26 alin.1, din O.G. nr. 137/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare„, anunță Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, în acest an au fost impuse o serie de criterii specifice, după ce s-a luat decizia ca unitatea de învățământ să rămână fără circumscripție școlară. Astfel, familia micuților candidați a trebuit să facă dovada că unul dintre părinţi sau bunici sunt sau au fost cadre didactice, că unul dintre părinţi sau bunici lucrează la Liceul Pedagogic, că viitorul elev are fraţi care sunt înscrişi în Liceul Pedagogic, că bunicii sau părinţii au absolvit cel puţin ciclul gimnazial al Liceului Pedagogic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.