Inspectoratul Şcolar Timiş câştigă procesele cu elevii din Făget eliminaţi de la BAC după ce au copiat

342
liceu faget

143 de elevi din judeţul Timiş care au susţinut examenul de Bacalaureat în vara anului trecut la Liceul „Traian Vuia” din Făget au fost eliminaţi după ce au copiat în timpul probelor. Absolvenţii de liceu au fost ajutaţi să fraudeze „examenul maturităţii” şi de mai mulţi profesori care, pentru această faptă, au rămas fără loc de muncă.

O parte dintre elevi şi dascăli nu au fost de acord cu decizia luată de Inspectoratul Şcolar Timiş, motiv pentru care au dat în judecată instituţia. Din păcate pentru ei, judecătorii le-au dat dreptate reprezentanţilor ISJ Timiş.

„Până în acest moment, nu am pierdut niciun proces. Şapte dosare sunt în curs de soluţionare, în prezent. 34 de elevi ne-au dat în judecată şi şapte profesori”, a declarat Aura Danielescu, inspectorul şcolar general al judeţului Timiş.

Elevii din Făget care au fraudat Bacalaureatul nu mai pot susţine examenul timp de două sesiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.