Ieri îi spuneam la telefon unui prieten că vreau să fiu mare (editor, n.n.) și mi-a recomandat să merg la Constanța. Unde m-ar fi trimis dacă-i ziceam un banc? Tot acolo sau în diagonală de mine, la „Henri Coandă“?
Ca absolvent de Timișoară Generală cu absențe la primele ore, a doua destinație mi s-ar fi părut mai calificată; mai… italică. Mă și închipuiam într-o cameră de cămin cu vedere la Roma (de unde, e clar, ne tragem! avem latina-n ADN, de ce s-o mai răsfoim prin manuale!), cetatea care, eternă, l-a dat, printre alții, și pe-mpăratul cu nume în diminutiv al cizmei republican-peninsulare din zilele noastre. Co-ruptă (cu Bulgaria), înaintea Țărilor Române, într-un clasament de ultimă oră al Uniunii Europene.
Un drum spre litoral, chiar până la Ovidiu, mi-ar fi cerut însușiri columbiene, demne de portul din care a izbucnit în istoria contemporană, din gazonul Sampdoriei, celebra sintagmă „gemenii golului“; în cazul nostru, ai golului în vistieriile cluburilor sportive timișorene și, mai rău, privind criteriile de performanță, îndeplinite!, ai celui din contul Asociației „Timișoara Capitală Culturală Europeană“: tandemul (de pe partea stângă) Văcăroiu-Sârbu. Căruia, cu ACS în cuget, la prima vedere cea mai fertilă, electoral vorbind, entitate a orașului (fapt infirmat însă cu precizie chirurgicală de iubitorii fotbalului de pe malurile Begăi), primarul Robu îi pregătește o scrisoare. Una, poate, cu parfum de trandafiri în sintaxă și cu ulei de palmier în morfologie, ca să le-nmiresmeze Curtea de Conturi, iar ea să degajeze un răspuns instant pe strada noastră, unde anul ăsta doar câinii pierduți din afișe promit să nu mai coboare-ntre oameni.
Ceilalți, nu! În frunte cu președintele Curții Constituționale, care ne-a promis că se lasă de fumat în spațiile publice, când intră în vigoare legea. Frumos exemplu, dacă n-ar fi fost întărit de precizarea, constituțională, și ea: „De fapt, nu cred că m-ați văzut fumând undeva prin spații publice“. Oricum, în dezbaterea legii anti-fumat s-a făcut risipă de ipocrizie. De la parlamentari care-au ținut să-și facă public numărul de pachete fumate pe zi până la aleși ce nu-și mai pot invita copiii la o prăjitură fără aură de nicotină, cu toții au votat pentru sănătate și… civilizație. S-a afirmat chiar, pe un post de televiziune, că „nefumătorii au câștigat astăzi o bătălie spre civilizație“. Așadar, să nu ne mai lăsăm bântuiți niciodată de imaginile cu domni și doamne în ținute Black Tie scrumând în pahare de plastic pline pe jumătate cu apă (aceleași folosite anterior pentru șampanie), pe trotuar, în fața spațiilor publice… închise.
Prin desișul unanimității întrevăd de pe-acum privirile lungi sau istețe ale celor prinși cu țigara prin cotloanele publice: senatori, deputații, cu toții egali în fața viciului, de bine, de rău, iată, reglementat! Până la cantitatea emisiilor de substanțe nocive ale unei țigarete, un moft VW pentru inițiații de serviciu. (În paranteză fie spus, la un curs de poluare, e drept, de pe la mijlocul anilor ’90, emisiile motoarelor Otto și Diesel ne erau cuantificate în număr de țigări. Nu vreți să știți rezultatul! Aș propune, însă, fiindcă suntem mari amatori de cilindree, deschiderea unui spațiu public închis pentru autoturisme, în care să stea și ele puțin la taclale, câteva minute pe seară, la o motorină–două, pasive.)
E prea târziu să mărturisesc aici că fumez. O fac însă pur și simplu, fără a vrea să primesc în schimb o altă etichetă decât cea pe care o merit. Lângă mine, câțiva oameni au început și cam tot atâția au reușit să se lase. Nu cred că am contat doar pentru o parte. Nu există niciun argument plauzibil în favoarea fumatului. Dar nici în resuscitarea instituției „Bucătăria“ (glorioasă în anii ’80) din casele/apartamentele noastre. Cu atât mai mult cu cât, în „statisticile negre“, în România expunerea la fumatul pasiv la domiciliu a adolescenţilor este una dintre cele mai mari din lume: 90,4%. Iar în privința spațiilor publice deschise, unde încă ne putem exercita dreptul de liberă practică, în conformitate cu legea, prezența noastră e cel mai bun exemplu rău pentru copii și tineri. Și asta pe fondul „încălzirii globale“, care, iată, întinde o mână de viceprim-ajutor teraselor noastre; mai ales celor timișorene. Așadar, ascundeți-ne din nou (măcar) în (unele) localuri și nu vă mai lăsați copii să vină la noi!
Adrian Bodnaru
