Incredibil, metoda ,,Accidentul’’ încă funcționează! Două persoane înșelate într-o singură zi

266

Două persoane au fost înșelate ieri prin metoda Accidentul. Polițiștii desfășoară activități specifice pentru identificarea autorilor și recomandă vigilență maximă în astfel de situații.

Ieri, 7 februarie a.c., într-un interval de numai două ore, între 10.30 și 12.30, două persoane din Caransebeș au fost înșelate prin metoda ,,Accidentul’’ cu suma de 15.000 de lei și 1.000 de euro. Bărbatul din Caransebeș care a anunțat primul Poliția a declarat că în jurul orei 10.30 a fost contactat telefonic de o persoană necunoscută care i-a  spus că fratele lui, aflat în Austria, a suferit un accident în urma unui cutremur, iar pentru aducerea acestuia în țară, cu elicopterul, este necesar să achite suma de 10.000 de lei. În urma înțelegerii telefonice, la domiciliul bărbatului s-a prezentat o femeie care a declarat că este de la SMURD și că ea s-ar ocupa de cazul fratelui accidentat în Austria. Bărbatul i-a înmânat banii, ulterior dându-și seama că a fost înșelat.

În aceeași zi, o femeie, tot din Caransebeș, a sesizat Poliția din municipiu cu privire la faptul că în jurul orei 12 a fost contactată telefonic de un bărbat care i-a spus că fiul ei, stabilit în Franța cu familia, a fost implicat într-un accident de circulație, iar pentru intervenția chirurgicală este nevoie să achite o sumă de bani. Femeia a acceptat, iar peste 30 de minute, la domiciliul ei s-a prezentat o femeie care s-a declarat ca fiind de la asigurări. Persoana vătămată i-a înmânat într-un plic suma de 1.000 de euro și 5.000 de lei. Și-a dat seama că a fost înșelată ulterior, când l-a sunat pe fiul său din Franța. În ambele cazuri, polițiștii au demarat toate activitățile procedurale specifice, efectuând cercetări în vederea identificării autorilor și tragerea acestora la răspundere penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

În asemenea situații, polițiștii ne oferă și o serie de sfaturi: pentru a evita să deveniţi victima unei infracţiuni de înşelăciune, este bine să analizaţi cu atenţie informaţiile primite şi să vă puneţi câteva întrebări elementare referitoare la veridicitatea lor.

Este adevărat că, din diferite motive, cum ar fi : traume fizice sau emoţionale, vocea „rudei”/”fiului”/fiicei” care sună pentru a solicita sprijin vă poate părea schimbată, însă nu ezitaţi să cereţi amănunte referitoare la situaţia prezentată. Înainte să acţionaţi, aveţi în vedere şi următoarele aspecte: în caz de accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau prin societăţile de asigurări; Orice accident de circulaţie are două variante de soluţionare: 1) depunerea unei plângeri la unitatea poliţie, care se va ocupa mai departe de cazul respectiv; 2)înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie.

Oricine poate fi victima unui accident, dar, într-un moment critic ca acesta, singura urgenţă este cea medicală şi nicidecum aspectul financiar. Atât victima, cât şi autorul unui accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale; conform reglementărilor în vigoare, un accident de orice fel, mai ales unul rutier grav este, de obicei, anunţat de persoane oficiale, abilitate să facă acest lucru.

Chiar dacă ar putea exista alte surse, care să transmită informaţia înainte ca aceasta să vă parvină în mod oficial, datele trebuie verificate înainte de a întreprinde orice acţiune printr-un apel la 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliţie.

Într-adevăr unele servicii medicale sunt furnizate contra cost, dar nu şi în cazul serviciilor medicale de urgenţă; de aceea, în nici un caz nu trimiteţi bani prin persoane necunoscute, în speranţa că îi veţi ajuta pe cei dragi – nu faceţi decât să cădeţi în plasa întinsă de infractorii care au profitat abil de naivitatea şi lipsa dumneavoastră de informare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.