14.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Incredibil. Femeie gravidă în luna a 8-a a trecut frontiera fără a fi observată de sârbi!…

Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat, la frontiera cu Serbia, o familie din Liban, soţ şi soţie, care intenţiona să intre ilegal în România, pe jos.

În data de 14 octombrie 2016, în jurul orei 08.40, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga – I.T.P.F. Timişoara au depistat două persoane de origine afro-asiatică, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, la marginea localităţii de frontieră Comloşu Mare.
Persoanele în cauză au fost preluate şi transportate la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, în vederea cercetărilor.
Din primele verificări s-a stabilit că migranţii, soţ şi soţie, cu vârste de 25, respectiv 20 de ani, sunt din Liban. Aceştia au declarat că au trecut frontiera, pe jos, din Serbia, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Femeia era însărcinată în luna a opta şi acuza probleme de sănătate – epuizare fizică şi uşoară hipotermie, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au solicitat ambulanţa, care a preluat-o şi transportat-o la spitalul din localitatea Jimbolia, pentru investigaţii de specialitate.

Alte subiecte :

Se lucrează, în sfârșit, pe tronsonul Holdea-Margina, de pe Autostrada A1 Lugoj-Deva

UMB a mobilizat utilajele speciale la Margina (județul Timiș) pentru forarea tunelului de pe lotul lipsă al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva. Imagini cu...

UVT organizează workshop-ul „EACH Eviden – Academia Collaboration Hub”

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), prin Facultatea de Matematică și Informatică, consecventă în acțiunile sale de promovare a parteneriatelor cu mediul de business,...

Citește și :