Incident la Târgul de Crăciun din Timișoara. Au intervenit polițiștii!

1932

Polițiștii locali aflați în patrulare în centrul Timișoarei au auzit o vânzătoare de la una din căsuțele amenajate în cadrul Târgului de Crăciun, care striga să fie reținute două persoane deoarece au înșelat-o la bani.

,,Imediat polițiștii locali s-au deplasat la fața locului, unde au identificat două persoane, respectiv pe R.M. de 64 de ani, și R.L., de 13 ani, ambele din Suceava. Vânzătoarea care a strigat să fie prinse cele două a reclamat faptul că femeia de 64 de ani a înșelat-o spunând că vrea să cumpere un lănțișor din argint, a primit restul pentru suma de 200 lei plătită după care s-a razgândit cerând banii înapoi și rămânând și cu restul de 100 lei. Când i-a solicitat banii, femeia a plecat în grabă, încercând să se sustragă. Atunci vânzătoarea, observând patrula de polițiști locali a apelat la ajutorul acestora.”, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Cele două au fost predate polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

LĂSAȚI UN MESAJ