Încercau să treacă granița, cu ultimele puteri! În ce stare au fost găsiți doi migranți

196

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au depistat, în zona de competență a Sectorului PF Oraviţa, două persoane, o femeie şi un bărbat, care au încercat să intre ilegal în România din Serbia. S-a întâmplat azi dimineață, în jurul orei 10.

 Având în vedere că cele două persoane erau în stare de hipotermie, poliţiştii de frontieră au acordat primul ajutor specific în astfel de situaţii şi au solicitat ajutor medical de specialitate.
,,Deoarece persoanele în cauză, un bărbat şi o femeie, aveau probleme de sănătate, acuzând stări de hipotermie, poliţiştii de frontieră au contactat imediat serviciul medical de urgenţă, care s-a deplasat la faţa locului pentru acordarea de îngrijiri medicale. Până la sosirea echipajului medical, poliţiştii de frontieră au acordat primul ajutor specific în astfel de situaţii.”, transmit reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Frontieră Timișoara.
Cele două persoane, care au declarat că sunt cetăţeni iranieni, au fost transportate cu o ambulanță la spitalul din Oraviţa, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În prezent, cele două persoane sunt internate în spital, sub supraveghere medicală, urmând ca, în funcţie de starea lor de sănătate, să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.