5.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Început spectaculos al Festivalului de Teatru

Duminică, 25 septembrie, la ora 19.00, la Timișoara, a avut loc deschiderea oficială a FEST-FDR2016, unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România realizat cu sprijinul Ministerului Culturii și al Primăriei Timișoara și organizat de Teatrul Național ‘’Mihai Eminescu’’.

Timp de șase zile, până vineri, 30 septembrie, festivalul cheamă iubitorii de arte ale spectacolului în cele trei săli ale Naționalului timișorean, dar și în stradă, fiecărei seri fiindu-i rezervat un fabulos spectacol outdoor la care accesul publicului e gratuit.

”Cel mai mare cadou pe care îl putem oferi viitorului este cultura. Cultura este singura regulă care transformă jungla într-o societate. Așadar, suntem foarte mândri că putem oferi o săptămână  de teatru și, chiar dacă anul acesta FEST – FDR are loc în luna septembrie, anul următor se va întoarce în luna mai. Din motive de ordin financiar, festivalul nu a putut avea loc până acum”, a spus în deschiderea FEST-FDR Ada Hausvater, managerul Teatrului Național Timișoara.

Pentru al treilea an la rând, teatrologul Oana Borș este selecționerul secțiunii FDR.

”Credem că dramaturgia românească a crescut foarte mult în ultimii ani, este o dramaturgie care se montează acum în teatrele de repertoriu, o dramaturgie care, treptat, pătrunde și pe scene din străinătate”, a spus Oana Borș.

Una dintre punctele de atracție ale acestei ediții va fi și avanpremiera națională a filmului artistic Inimi cicatrizate, în regia lui Radu Jude, peliculă câștigătoare a Premiului Special al Juriului și a Don Quijote Prize oferit de International Federation of Film Societies în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Locarno. Proiecția va avea loc marţi, 27 septembrie, ora 19.00, la Cinema City, în parteneriat cu Iulius Mall Timișoara și Cinema City.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO,...

Sute de vizitatori la Mec Days – Zilele Facultății de Mecanică din UPT

Sute de elevi au venit marți, 23 aprilie 2024, încă de la primele ore, la Facultatea de Mecanică, una dintre cele...

Citește și :