Începe Bucureştiul să se uite şi spre Timişoara?

6397

Ministerul Transporturilor îşi arată, în sfârşit, interesul pentru marile proiecte de infrastructură ale Timişoarei. Potrivit primarului oraşului de pe Bega, în cadrul Ministerului Transporturilor s-au stabilit detaliile de execuţie, termenele şi sumele necesare pentru 3 mari obiective: centura Timişoarei pe sud, noul racord la autostradă şi autostrada spre Belgrad.

Din documentele primite de la Bucureşti reiese faptul că, în cazul centurii pe partea de sud, se vor construi 25 de kilometri de centură între DN6 şi DJ591. Va fi nevoie de 3 ani pentru construire, adică între anii 2017 – 2019. Valoarea finală este de 48 de milioane de euro, fără TVA.

În privinţa realizării unui nou racord la autostrada A1, în zona Calea Aradului, proiectul va beneficia de fonduri europene. Este nevoie de 45 de milioane de euro, fără TVA. Drumul care îi va duce pe şoferi mai rapid pe autostradă va avea 9 kilometri şi va porni de pe DN69 şi se va lega de şoseau rapidă la Giarmata, la nodul de descărcare existent. Şi în cazul acestui proiect termenul angajat de finalizare este 2019.

Cât despre un nou drum de mare viteză între Timişoara şi Belgrad, autorităţile de la Bucureşti spun că soluţia s-ar putea schimba. Momentan este trasat un drum eurotrans de la Timişoara la Moraviţa, pe partea românească. Mai marii Ministerului Transporturilor susţin că drumul ar putea fi transformat în autostradă, dacă studiul de fezabilitate o va permite. Legătura cu Belgrad va fi gata abia în 2020.

2 COMENTARII

  1. Dar cum ramane cu centura intre DJ591 si DN69? E asa greu sa facem un inel complet de centura? Sau o sa vina iar ministrul si o sa spuna ca pe partea de vest a orasului, autostrada TM-Belgrad va juca rol de centura? Stim cu totii ca acea autostrada nu se va face in urmatorii 10 ani.

  2. :)) astia ne cred prosti…alooo suntem in 2016…golani ..de politicieni…am asteptat 25 de ani sa avem 100 km de autostrada..numai pentru „realizarea” asta indemn toti oamenii cu minte sa le dea un f+++exit la toti astia care fac politica si sa ne facem noi drumuri singuri ..ca acum 2000 de ani…!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.