Interzis în Parcul Central! Începe reabilitarea

469

Timişorenii care au trecut prin zona centrală au putut vedea, încă de marţi, că în jurul Parcului Central au apărut garduri. Nimeni nu mai are acces aici pentru că parcul urmează să fie modernizat şi măsura era necesară pentru organizarea şantierului.

“Unul dintre cele mai vechi parcuri ale Timişoarei, Parcul Central (Scudier), va fi reamenajat complet. A fost emis ordinul de începere a lucrărilor şi, în consecinţă, a început deja montarea panourilor împrejmuitoare pentru organizarea de şantier, iar în termen de zece zile se va trece la realizarea efectivă a lucrărilor”, transmite Primăria Timişoara.

Valoarea contractului de execuţie este de 6.500.000 lei, la care se adaugă TVA, durata lucrărilor fiind de 12 luni.

Lucrările vizează refacerea aleilor, instalarea unui sistem de irigare, recondiţionat şi suplimentat, montarea de mobilier urban nou, plantarea de material dendrofloricol. Conceptul de modernizare propune armonizarea stilului peisagistic al fondului general al amenajării existente cu accente în stil geometric clasic, la care se vor adăuga elemente noi cum sunt foişorul de muzică, gradene verzi, labirint. Înainte de a fi ales stilul în care va fi modernizat parcul, a fost realizat un sondaj, ale cărui rezultate au arătat că timişorenii îşi doresc o reamenajare în stil vienez.

O problem de care se tot lovesc autorităţile este descărcarea arheologică. Fiind amplsat în centrul oraşului, sub Parcul Central sunt toate şansele să se descopere vestigii arheologice, lucru care ar putea întârzia şantierul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.