15.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Încep înscrierile în clasa pregătitoare, în județul Timiș. Când vor fi repartizați micuții la clase

Încep înscrierile în clasa pregătitoare, în cel mult o lună. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Timiș, în județul nostru sunt disponibile aproape 6.000 de locuri în 260 de clase.

Părinții trebuie să-și înscrie copiii la unitățile de învățământ de circumscripție, adică din apropierea locuinței. Totuși, aceștia pot apela la șmecheria vizei de flotant și să-și dea copiii la o altă școală preferată, dacă nu vor să-i înscrie în unitatea de învățământ de care aparțin.

Aura Danielescu, inspectorul școlar general al județului Timiș, a declarat că părinții trebuie să știe un lucru: la sfârșitul lunii februarie se dă startul înscrierilor în învățământul primar, și nu repartiția la clase a micuților, care se va realiza în luna septembrie.

Părinții trebuie să știe că în perioada imediat următoare ne ocupăm doar de înscrierea propriu-zisă a copilului, nu de repartiția la clasă. Nu ne ocupăm de alegerea unui cadru didactic care să-l îndrume pe copil pe parcursul învățământului primar, ci pur și simplu doar de înscrierea efectivă a lui„, a detaliat Aura Danielescu.

Potrivit reprezentanților ISJ Timiș, cel mai probabil înscrierea în învățământul primar se va desfășura în două etape, la fel ca în anii precedenți. În acest moment, calendarul înscrierilor se află în dezbatere publică.

Una dintre etape va avea trei faze, ceea ce înseamnă că vor fi înscriși cu prioritate elevii care aparțin circumscripției școlare. Ulterior, locurile rămase libere vor putea fi ocupate pe baza unor criterii specifice de elevi care nu aparțin de circumscripția școlară. În faza a treia are loc revenirea în circumscripție a celor care nu au fost admiși la unitatea de care nu aparțineau, dar care au optat pentru revenirea la școala de circumscripție. Sunt niște etape care nu trebuie să-i îngrijoreze pe părinți. ISJ Timiș este obligat să cuprindă toți elevii care îndeplinesc vârsta standard de a intra în clasa pregătitoare, în învățământul primar”, a explicat Aura Danielescu.

 

 

Alte subiecte :

„Monoloagele solitudinii” la Teatrul Cetății

Teatrul Cetății își deschide noua stagiune cu o distopie teatrală despre solitudine, o ”colecție de singurătăți” care, ca o lentilă...

Încă o veste bună pentru transportul școlar verde din județ

După ce, la începutul săptămânii, s-a semnat contractul pentru achiziția a 24 de microbuze electrice prin PNRR, Consiliul Județean Timiș a...

Citește și :